Acatistul Sfantului Ierarh Nectarie din Eghina, noul facator de minuni

(9 NOIEMBRIE)

Dupa obisnuitul inceput, se zice:

Troparul:

Pe cel nascut in Silivria si ocrotitorul Eghinei, pe cel ce s-a aratat in vremurile din urma prieten adevarat al vartutii, pe Sfantul Ierarh Nectarie sa-l cinstim cei credinciosi ca pe un dumnezeiesc slujitor al lui Hristos, ca izvoraste bogate tamaduiri celor ce striga cu evlavie: Slava lui Hristos, Celui care te-a slavit! Slava Celui care minunat te-a aratat! Slava Celui care lucreaza prin tine tuturor tamaduiri!

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1

Veniti, ucenicilor ai lui Hristos, care insetati dupa imparatia cea cereasca, sa ii aducem laude iubitului nostru ocrotitor, Sfantul Ierarh Nectarie. Si, multumindu-i pentru nemasurata sa dragoste fata de noi, sa-i cantam intr-un glas: Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Icosul 1

Precum oarescand marele ierarh Nicolae, carele fusese intemnitat pentru ca l-a palmuit pe ereticul Arie, fost-a mangaiat de Preacurata Nascatoare de Dumnezeu, asa si tu ai fost mangaiat cand ai fost aruncat in temnita prigonirilor, iar Sfantul Nicolae aratatu-ti-s-a in vis, spunandu-ti: -Eu te voi inalta sus, sus de tot…- Prin care minune ni se arata noua masura sfinteniei tale, ca sa iti cantam:

Bucura-te, bucurie a Bisericii drept-slavitoare;
Bucura-te, dar daruit lumii de catre Cel ce se daruieste pe Sine celor credinciosi;

Bucura-te, reazim al calugarilor si al mirenilor;

Bucura-te, pilda pentru pastorii de suflete;

Bucura-te, incununare a ierarhilor;

Bucura-te, ca dispretuit fiind de oamenii pacatosi, imbratisat ai fost de Sfantul ierarh Nicolae;

Bucura-te, ca nu ne mai trebuieste alta marturie despre sfintenia ta;

Bucura-te, ca pustnicului athonit i s-a descoperit ca esti puternic prigonitor al ingerilor cazuti;

Bucura-te, dascal al celor care se straduiesc sa invete theologia, sporind in rugaciune;

Bucura-te, hram al multor biserici si paraclise;

Bucura-te, icoana a lui Hristos zugravita de Duhul Sfant in vremile din urma;

Bucura-te, apostole al mantuirii;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 2-lea

Intrebandu-te Hristos in vis care este pricina pentru care plangi, raspunsu-i-ai a doua zi, scriindu-i ca saracia, frigul si foametea intuneca frumusetea copilariei tale. Si, din randuiala dumnezeiasca, deschizand scrisoarea ta, Themistokle negutatorul s-a sarguit a-ti trimite cele spre trebuinta, iara tu, vazand cum raspuns-a Dumnezeu la cerintele tale, L-ai laudat cu ochii inlacrimati, cantandu-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Nu de un negutator precum Themistokle au trebuinta copiii cei necajiti, ci de tine, Sfinte Nectarie, stiind ca dragostea ta vine in intampinarea lipsurilor lor, ajutandu-le cum nici un negutator nu poate a le ajuta. Ca primind sprijinul tau, sa li se usce lacrimile si sa cante tie, cu inima plina de bucurie:

Bucura-te, cel ce i-ai scris Domnului despre ale tale necazuri;
Bucura-te, cel ce ne indemni a grai lui Dumnezeu necazurile noastre;

Bucura-te, ca Hristos a primit a ta epistolie si ti-a trimis prin Themistokle negutatorul cele de trebuinta;

Bucura-te, ca Hristos ne trimite prin tine ceea ce ne este de folos spre a merge pe calea mantuirii;

Bucura-te, dascal al copiilor evlaviosi care cauta adevarata intelepciune;

Bucura-te, dezlegare a pantecelor celor neroditoare;

Bucura-te, ca usurezi durerile nasterii cand maicile te cheama in ajutor;

Bucura-te, vazand pe pruncii care primesc la botez al tau nume;

Bucura-te, ca ne povatuiesti sa nu cautam ajutor de la oameni, ci de la Dumnezeu;

Bucura-te, cel ce ai trudit din greu spre a-ti ajuta familia;

Bucura-te, ca ii ajuti pe oamenii fara de slujba sa isi gaseasca de lucru;

Bucura-te, apostole al cumpatarii;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 3-lea

Pe nedrept fost-ai prigonit in Alexandria din pricina urzelilor dracesti. Iara tu ai purtat fara a te tulbura crucea rabdarii, invatandu-i pe toti cei prigoniti sa se roage pentru prigonitorii lor si Domnului sa-I cante: Aliluia!

Icosul al 3-lea

Ca o sluga credincioasa fost-ai urmator vartutilor Stapanului tau, Carele S-a rugat pentru cei care Il rastigneau pe lemnul Crucii, si te-ai rugat pentru cei ce te-au rastignit pe Crucea rabdarii. Pentru care, folosindu-ne de vartutea ta, zicem tie cu glas de bucurie:

Bucura-te, sprijinitor al celor apasati de rautatea celor vicleni;
Bucura-te, ca te-ai rugat pentru luminarea celor ce te nedreptateau;

Bucura-te, ca nu te-ai gandit la binele tau, ci numai la binele Bisericii;

Bucura-te, ca nu te-ai tulburat de hulele celora care nu au vrut sa asculte invataturile tale;

Bucura-te, cel ce l-ai ajutat pe Luchian cel bolnav sa nu isi piarda slujba;

Bucura-te, ca fara sa te scarbesti, ai facut in locul lui curatenie in locasul seminarului;

Bucura-te, ca, pentru smerenia ta, Hristos ti-a primit osteneala ca pe o nevointa pustniceasca;

Bucura-te, ca fiind prigonit pe nedrept, rabdat-ai mucenicie fara-de-sange;

Bucura-te, pavaza a crestinilor batjocoriti pentru credinta lor;

Bucura-te, cel ce ne inveti a primi defaimarile necredinciosilor ca pe niste cununi de mult pret;

Bucura-te, apostole al rabdarii;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 4-lea

Socotit-ai ca sufletele din obstea Cuvioasei Xenia aveau trebuinta de tine si ai venit cu dragoste in Eghina, spre a le fi povatuitor celor ce vroiau sa urce pe scara desavarsirii. Iar ele, cu multumire, au cantat lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Mai mult decat ucenicele tale din Eghina, care lepadand lumea au ascultat chemarea cea cereasca, avem noi trebuinta de povatuirea ta, sfinte al lui Dumnezeu, pentru ca ispitele ne invaluie si patimile ne apasa, si nu gasim iesire din fundatura in care ne aflam. Dar nadajduind spre ajutorul tau iti cantam:

Bucura-te, indrumator al monahilor si al monahiilor care au lepadat intelepciunea acestui veac;
Bucura-te, pavaza a mirenilor care duc o viata jertfelnica;

Bucura-te, ca aduci linistea manastirii in casele acestora;

Bucura-te, cel ce ii iubesti pe cei care poarta in inimi dragostea pentru aproapele;

Bucura-te, luminator al duhovnicilor pentru rugaciunile ucenicilor;

Bucura-te, mana intinsa crestinilor pentru rugaciunile preotilor;

Bucura-te, ocrotitor al copiilor pentru rugaciunile parintilor;

Bucura-te, inteleptitor al parintilor pentru rugaciunile fiilor;

Bucura-te, chivot al rugaciunii de care atingandu-se crestinii gusta din pacea veacului ce va sa vie;

Bucura-te, ca ii ajuti pe crestini sa vietuiasca dupa voia lui Dumnezeu;

Bucura-te, raza a virtutii pe care intunericul acestei lumi nu o poate covarsi;

Bucura-te, apostole al desavarsirii;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!



Condacul al 5-lea

Mahnitu-s-a batranul pescar vazand ca marea era plina de pesti rapitori si osteneala sa ramanea fara rod. Tu ai blagoslovit cu credinta navodul lui si prin rugaciuni ai izgonit pestii cei rapitori, pentru care pescarul a multumit lui Dumnezeu, cantand: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Si noi suntem incercati de ale vietii greutati, si noi suntem intristati vazand cum pestii necazurilor au patruns in marea sufletelor noastre. Si, stiindu-ne neputintele alergam la ajutorul tau, precum pescarul de odinioara. Arata-ne puterea mijlocirilor tale, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca sa iti cantam cu inima multumitoare:

Bucura-te, ca ii ajuti pe cei covarsiti de necazuri;
Bucura-te, cel ce cu dragoste alungi deznadejdea din inimile noastre;

Bucura-te, ca dai hrana celor ce flamanzesc;

Bucura-te, ca ii imbraci pe cei goi;

Bucura-te, liman al celor fara de adapost;

Bucura-te, cel ce ai pedepsit pe cel ce nu voia sa isi ajute aproapele;

Bucura-te, ca ii indemni pe cei pedepsiti de Dumnezeu sa isi cunoasca pacatele;

Bucura-te, prieten care sari in ajutorul celor napastuiti si al celor apasati de singuratate;

Bucura-te, ca tanarului care vroia sa se ucida pe sine-si, i-ai intors cugetul cel rau;

Bucura-te, ca ai fost din nou parinte pentru fiica celuia ce isi ucisese fratele;

Bucura-te, noule ierarh Nicolae, carele ai purtat grija de mantuirea ei si a surorilor sale;

Bucura-te, apostol al ajutorului Dumnezeiesc;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 6-lea

Cine poate grai multimea minunilor tale, sfinte al lui Dumnezeu? Ca toti cei care te-au chemat in ajutor au fost mangaiati in nevoile lor. Si dimpreuna cu bolnavii care au primit prin tine tamaduire minunata, canta lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Apasatoare este crucea bolii, Sfinte Nectarie, si inca mai grea este atunc cand nu vedem in ea leacul trimis de Dumnezeu pentru tamaduirea sufletelor noastre. Cerand de la tine sa te rogi lui Dumnezeu pentru inteleptirea celora ce cartesc din pricina bolilor, rugamu-te sa le vii intr-ajutor, tamaduindu-i degraba, ca sa-ti cante impreuna cu noi:

Bucura-te, ca aratandu-te grabnic tamaduitor, indata dupa adormirea ta ai vindecat un bolnav;
Bucura-te, ca cei tamaduiti de tine au marturisit harul tau;

Bucura-te, ceresc doctor fara de arginti, ajutator al doctorilor pamantesti;

Bucura-te, ca usurezi durerile celor ce se inchina la ale tale sfinte moaste;

Bucura-te, ca cei ce se roaga in fata icoanei tale primesc puterea de a indura boala;

Bucura-te, izgonitor al duhurilor necurate si al capateniilor lor;

Bucura-te, cel ce ai tamaduit si tamaduiesti cele mai grele suferinte;

Bucura-te, stiind ca la Dumnezeu nici o boala nu este fara de leac;

Bucura-te, cel ce ai purtat crucea bolii fara sa cartesti;

Bucura-te, ca in chip minunat ai fost tamaduit de Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu;

Bucura-te, ca acum te rogi ei pentru tamaduirea celor bolnavi;

Bucura-te, apostole al vindecarilor trupesti si sufletesti;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 7-lea

Dupa trecerea ta la Domnul, in chip minunat te-ai aratat oamenilor care aveau trebuinta de sprijinul tau, spre a le fi calauza pe calea mantuirii. Si noi, desi nu am primit un asemenea semn, ne-am impartasit de bucuria lor cand am aflat despre aratarile tale, si I-am cantat lui Dumnezeu intr-un cuget cu ei: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Vedem ca se imputineaza credinta si cum sa raspandeste apostazia si desfraul. Dar, luand aminte la grija pe care ai facut-o aratata celor carora te-ai infatisat dupa adormire, nu ne vom teme de povara ispitelor, ci vom nadajdui in ajutorul tau. pe multi i-ai ajutat, aratandu-te lor, dar pe si mai multi i-ai ajutat fara ca ei sa stie de unde le vine ajutorul. Stiind aceasta, iti multumim, graind:

Bucura-te, ca si dupa moarte propoveduiesti credinta ortodoxa;
Bucura-te, mangaindu-i pe crestinii carora te arati in chip minunat;

Bucura-te, ca auzind despre aratarile tale, multi dobandesc nadejde in ajutorul tau;

Bucura-te, cel ce te-ai aratat de multe ori ucenicului tau, Cuviosul Filothei;

Bucura-te, ca te arati celora ce au trebuinta de mangaierea ta cea sfanta;

Bucura-te, ca nu te arati celora ce cauta cu mandrie semne minunate;

Bucura-te, ca dupa ce te-a vazut fara sa isi dea seama ca ai murit, jandarmul a crezut lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca parintele ce iti purta numele a ascultat a ta cerinta de a-ti ridica un paraclis;

Bucura-te, cel ce ai venit ca un pelerin la biserica sa;

Bucura-te, ca ai fost vazut si de alti credinciosi;

Bucura-te, ca primind blagoslovenia ta, Nectarie ieromonahul a fost tamaduit prin rugaciunile tale;

Bucura-te, apostole al biruirii legilor firii prin harul Celui ce a facut cerul si pamantul;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facator de minuni!

Condacul al 8-lea Simtind din departare mireasma sfintelor tale moaste, tanara desfranata a venit la mormantul tau, infiorandu-se. Si daruindu-ti podoaba ei cea de mult pret drept multumire ca i-ai infatisat calea catre Hristos, s-a lepadat de pacatele ei, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Nu avem pocainta desfranatei, Sfinte Nectarie, si marea patimilor se lupta sa ne traga in adancuri. Dar avem nadejde in ajutorul tau cel puternic si, rugandu-te sa ne ridici din caderea in care ne aflam, iti cantam unele ca acestea:

Bucura-te, primind darul pacatoasei dimpreuna cu lacrimile ei;
Bucura-te, cel ce nu te scarbesti a-i ajuta pe pacatosii ce se pocaiesc;

Bucura-te, ca ii inveti pe crestini sa se improtiveasca desfraului si patimilor;

Bucura-te, vazand roadele pocaintei noastre;

Bucura-te, cel ce ii indrumi pe pacatosi spre scaunul spovedaniei;

Bucura-te, tunel carele ii trezesti pe cei care ascund pacatele, batjocorind Taina Spovedaniei;

Bucura-te, duhovnic sfant carele ii ajuti pe crestini sa isi gaseasca pastorii de care au trebuinta;

Bucura-te, cel ce te rogi pentru indreptarea noastra;

Bucura-te, ca ori de cate ori cadem in pacate, ne ajuti sa ne ridicam;

Bucura-te, mangaietor al celora care se lupta cu ispitele si se leapada de mandrie;

Bucura-te, glas al Evangheliei carele mustri pacatele pe care lumea le socoteste nevinovate;

Bucura-te, apostole al pocaintei tamaduitoare de suflete;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 9-lea

Urmas al Sfantului Marcu al Efesului te-ai aratat, aparand credinta cea neprihanita de ratacirile ereticilor, si pentru ravna ta Dumnezeu te-a primit in ceata Cuvantatorilor de Dumnezeu, impreuna cu care canti neincetat: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Aparator ravnitor al predaniilor Sfintilor Parinti ai fost, Nectarie Sfinte, spre obida celora care pretuiau mai mult cugetarea omeneasca decat pe cea insuflata de Dumnezeu. Pentru care te laudam, graind:

Bucura-te, ca ne inveti sa unim dreapta-faptuire cu dreapta-cugetare;
Bucura-te, rudenie dupa duh a Sfantului Marcu, noul apostol din Efes;

Bucura-te, prieten al Sfantului Fotie, inteleptul patriarh al Constantinopolei;

Bucura-te, vestitor al invataturilor Sfintei Biserici;

Bucura-te, aparatorule al celora ce iubesc predaniile Sfintilor Parinti;

Bucura-te, ca asemenea Sfantului Maxim Grecul, ai rabdat prigoana de la cei de o credinta cu tine;

Bucura-te, ca urmand aceluia, ai vadit ratacirile ereticilor;

Bucura-te, ca fara sa te scarbesti de cei de alte credinte, scarbitu-te-ai de minciunile lor;

Bucura-te, pilda ierarhilor care apara credinta ortodoxa;

Bucura-te, potrivnic al celora care rastalmacesc adevarul;

Bucura-te, bucurie a celora prigoniti pentru Hristos;

Bucura-te, apostol ravnitor al dreptei credinte;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 10-lea

Din lucrarea vrajmasului, pentru pacatele unor credinciosi sau chiar ale unor nevrednici slujitori ai altarului, unii oameni se smintesc si se departeaza de Biserica. Pune inaintea lor chipul vietuirii tale jertfelnice, o, sfinte al lui Dumnezeu, si, intorcandu-i pe drumul cel bun, invata-i sa cante dimpreuna cu tine: Aliluia!

Icosul al 10-lea

In focul incercarilor putina credinta avem, sfinte al lui Dumnezeu, si in ale noastre inimi cu usurinta se cuibaresc indoiala si deznadejdea. Nu voim sa fim osanditi pentru aceasta de catre Dreptul Judecator, Nectarie Sfinte, ci vrem ca prin ale tale rugaciuni sa fim intariti in credinta, in nadejde si in dragoste, pe care dobandindu-le sa iti cantam:

Bucura-te, ca multi sunt cei ce citesc ori afla despre viata ta cea minunata;
Bucura-te, ca ei te cheama sa le fii ocrotitor;

Bucura-te, ca cei slabi se intaresc prin a ta dragoste;

Bucura-te, alinare a sufletelor zdrobite de incercari;

Bucura-te, indepartand indoiala din inimile noastre;

Bucura-te, invatandu-ne sa nu fim tulburati de sminteala pe carea o imprastie diavolul;

Bucura-te, povatuindu-i pe crestini sa paraseasca pacatul si minciuna;

Bucura-te, balsam pentru inimile ranite de pacat;

Bucura-te, cel ce ne-ai invatat sa nu amestecam lumina cu intunerecul;

Bucura-te, ca gonesti necredinta cu care ne ispitesc duhurile necurate;

Bucura-te, marturie a imparatiei cerurilor;

Bucura-te, apostole al vartutii pentru pastori si pastoriti;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 11-lea

Trupul tau a devenit Templu al Duhului Sfant si moastele tale au izvorat buna-mireasma, vadind harul pe carele l-ai primit de la Dumnezeu. Si, inchinandu-se sfintelor tale moaste, cei credinciosi prind putere in lupta cea duhovniceasca, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 11-lea

-Eu L-am rugat pe Dumnezeu ca moastele mele sa fie impartite in intreaga lume-, i-ai spus femeii carea se intristase, nestiind pricina pentru care la multa vreme dupa adormirea ta, trupu-ti parea sa se supuna legilor firii. Si din oasele tale au izvorat mir, de a carui mireasma s-au minunat credinciosii din toata lumea care s-au invrednicit sa primeasca in bisericile lor cate o particica din ale tale sfinte moaste. Pentru care iti canta:

Bucura-te, ca Domnul a voit ca lumea intreaga sa afle de sfintenia ta;
Bucura-te, ca trupul tau a fost biserica vie;

Bucura-te, ca inima ta a fost altar al lui Dumnezeu;

Bucura-te, ca atunci cand monahiile vrut-au sa iti puna epitrahilul pe sfintele-ti moaste, ti-ai ridicat capul;

Bucura-te, ca desi te desfatezi de frumusetile raiului, nu te departezi de cei care te cinstesc;

Bucura-te, ca rugandu-se la al tau mormant, monahiile au prins aripi duhovnicesti;

Bucura-te, ca urmand povetele tale, Cuvioasa Xenia igumena a primit alese daruri duhovnicesti;

Bucura-te, ca ucenica ta a dobadit a vederii cu duhul harisma;

Bucura-te, ca inchinandu-se la racla ta, Cuviosul Filothei a ravnit a-ti urma pe calea sfinteniei;

Bucura-te, ca si dupa ce trecut-ai la Domnul, i-ai indrumat pasii spre intrarea in imparatia cea cereasca;

Bucura-te, vazandu-i pe credinciosii care afland despre vietuirea ta, pun inceput bun mantuirii;

Bucura-te, apostole al sfintirii crestinilor in vremile din urma;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 12-lea

Tamaduind-o de a ei boala pe femeia ce purta numele Sfintei Parascheva, ai mustrat-o mai apoi ca nu a sarguit sa marturiseasca altora al tau ajutor. Si, primind cu smerenie mustrarea ta, ea a scris de indata cum ai vindecat-o, indemnandu-ne sa cantam lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Pentru a nu fi mustrati ca femeia aceea, chiar de nu avem priceperea de a marturisi minunile tale, nu vom tacea a le grai altora despre ajutorul pe carele il dai celora care se roaga tie. Pentru ca dimpreuna cu noi si dansii sa te laude cu glas de bucurie, spunand:

Bucura-te, ocrotitorule, de minuni savarsitor;
Bucura-te, ierarh facator de minuni;

Bucura-te, mare facatorule de minuni;

Bucura-te, ca nu ne saturam a-ti aduce lauda;

Bucura-te, floare aleasa a raiului;

Bucura-te, prieten al crestinilor care dau marturie despre puterea ta;

Bucura-te, invatandu-ne sa marturisim ale tale minuni;

Bucura-te, ca nu vrei sa tinem lumina sub obroc;

Bucura-te, primind rugaciunile celor credinciosi care au nadejde intr-ajutorul tau;

Bucura-te, ca nemasurata multime ti-a multumit pentru ajutor;

Bucura-te, mustratorule al celor nerecunoscatori;

Bucura-te, apostole al minunilor lui Dumnezeu;

Bucura-te, Sfinte Ierarhe Nectarie, mare facatorule de minuni!

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Nectarie, sprijin al celor care Il marturisesc si Il vor marturisi pe Hristos printr-a lor viata, rabdand felurite prigoane din partea vazutilor si nevazutilor vrajmasi, ocroteste-i cu puterea ta pe toti crestinii, usurandu-le suferintele si intarindu-i in lupta cea duhovniceasca, pentru ca dimpreuna cu tine sa cante Dumnezeului celui Viu: Aliluia!

Acest Condac se zice de trei ori.

Apoi iarasi se zice Icosul intai: pe cum oarescand marele ierarh Nicolae… si Condacul intai: Veniti, ucenicilor ai lui Hristos… Apoi se zice aceasta:

Rugaciune catre Sfantul Ierarh Nectarie

O, preasfinte si intru tot laudate, mare facatorule de minuni Nectarie, primeste aceasta putina rugaciune de la noi, nevrednicii robi, caci catre tine, ca de la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat scapand, si catre sfant chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinti ne rugam tie: Vezi, sfinte, durerile noastre, vezi saracia si ticalosia noastra. Vezi ranile sufletelor si ale trupurilor noastre. Rugamu-ne tie, Nectarie Sfinte, sarguieste de ne ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni, si ne sprijineste pe noi, robii tai. Ia aminte la suspinele noastre si nu trece cu vederea pe noi, ticalosii si scarbitii, ca stim, sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit grele prigoniri pentru dragostea lui Hristos, dar prin ele ai aflat dar de la Dumnezeu si astazi luminat vietuiesti in imparatia cea gatita sfintilor, fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la ajutorul tau si cu credinta ti s-a rugat, nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si trecutu-l-ai cu vederea? Sau cui, in dureri fiind, si spre ajutorul tau alergand, nu i-ai usurat suferinta?

Minunile si ajutorul tau ne-au facut si pe noi, ticalosii si scarbitii, sa te chemam in ajutor. Auzit-am ca trupul tau a ramas neputrezit, pentru a intari in noi credinta in inviere. Auzit-am si ca din dragoste pentru norodul credincios, mai apoi L-ai rugat pe Dumnezeu ca binecuvantarea sfintelor tale moaste sa se raspandeasca in toata lumea. -tim, o, alesule ierarhe, de multimea tamaduirilor pe care le-ai savarsit, nou doctor fara de arginti aratandu-te. Nu cunoastem nici suferinta si nici durere, pe care sa nu le poti alina. Nu cunoastem nici o boala careia tu sa nu ii poti aduce tamaduire, daca tamaduirea este spre mantuirea celor ce se roaga tie. Dar mai mult decat atat, nu numai ca ai tamaduit boli despre care doctorii ziceau ca nu pot fi tamaduite, ci si pe multi bolnavi i-ai ajutat a se intari in credinta si in rabdare, si sa ia plata de la Dumnezeu pentru osteneala lor. Si acestia, fara sa primeasca tamaduirea trupeasca, au primit tamaduirea sufleteasca si i-au multumit Domnului ca prin ghimpele bolii au fost adusi de la iubirea acestei lumi la iubirea celor sfinte, de la calea cea larga a patimilor la calea cea ingusta a mantuirii.

Aceste minuni ale tale, sfinte, ne-au facut si pe noi a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si sprijin minunat. Drept aceea, suntem incredintati ca pe tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si noi credem ca si acum acelasi esti, sfinte, precum atunci cand i-ai ajutat pe cei care au alergat la tine. Slaba este credinta noastra, dar fiind scarbiti si pagubiti, la tine alergam cu credinta si cu lacrimi. Ingenunchind, rugamu-ne tie, Sfinte Ierarhe Nectarie, sa te rogi pentru noi lui Hristos Fiul lui Dumnezeu, Cel ce n-a trecut cu vederea rugaciunile tale cele jertfelnice, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri.

Catre Acela roaga-te, ca sa fim si noi ajutati si miluiti pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbaviti, ca sa laudam si sa binecuvantam si sa slavim intru tot laudatul si prea puternicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.