Sinaxar 10 Septembrie

Sinaxar 10 Septembrie

În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea Sfintelor Mucenite Fecioare Minodora, Mitrodora si Nimfodora.

Aceste fericite, surori dupa trup, au trait în Bitinia în timpul domniei împaratului Galeriu Maximian (catre 305-311). Si straluceau cu frumusetea sufletelor si a trupurilor lor. Iar din dragoste pentru Hristos s-au retras în munti, aproape de apele cele calde numite Pitia. Departe de oameni si de grijile lumesti, ele au cultivat florile sfintelor virtuti si s-au îndulcit cu mierea vederilor dumnezeiesti, astfel ca au devenit locasuri ale Duhului Sfânt mi multi veneau la ele ca sa ia vindecare, atât de bolile trupesti, cât si de cele sufletesti.

Fiind pârâte la Fronton, mai-marele cetatii, si amare chinuri suferind pentru marturisirea lui Hristos, si-au dat sufletele catre Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varipsava (Baripsabas).

Acest sfânt a trait in Dalmatia, si luând de la un oarecare pustnic, cinstitul sânge, care a curs din coasta Domnului si Dumnezeului si Mântuitorului nostru Iisus Hristos, facea cu dânsul lecuiri. Pentru aceasta a fost ucis, noaptea, cu viclesug de cei necredinciosi. Dar odorul acesta a ramas iarasi la ucenicul sau cu paza.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Pulheria împarateasa, care în pace s-a savârsit.

Sfânta Imparateasa Pulcheria, fiica a împaratului bizantin Arcadius (395-408), a fost coregenta si asfatuitoare a fratelui ei sora cu Teodosie cel Mic (cel Tânar: 408-450). A primit o educatie aleasa si s-a remarcat prin întelepciune si credinta, studiind învatatura ortodoxa. Prin eforturile ei s-a zidit biserica Prea Sfintei Nascatoarei de Dumnezeu (Teotokos) la Vlaherne, precum si alte biserici si manastiri. De asemeni, cu ajutorul ei a fost convocat Sinodul al III-lea Ecumenic si erezia lui Nestorie a fost condamnata.

Din cauza intrigilor împaratesei Evdochia (Eudochia) – sotie a împaratului Teodosie cel Mic -, Pulcheria a fost inlaturata de la putere, asa incat ea s-a dedicat credintei si rugaciunii într-o viata de retragere. Totusi, când dezordinea a început sa puna stapânire pe Imperiu, la carerea fratulei ei, imparatul Teodosie cel Tânar, Pulcheria a revenit si a reusit sa calmeze spiritele incinse de ereticii vremii.

Dupa moartea lui Teodosie cel Mic, Marcian (450-457) a fost ales împarat. Sfânta Pulheria a vrut din nou sa se retraga, dar atât împaratul cât si ceilalti demnitari ai Imperiului au rugat-o sa nu refuze tronul, asa ca a devenit logodnica a lui Marcian (Marchian). Pentru binele Imperiului a consimtit sa devina sotia lui Marcian, cu conditia sa i se permita sa-si pastreze fecioria chiar in casatorie. Asa incât imparatii au trait in curatie, ca frate si sora, pâna la sfârsit.

Prin eforturile ei s-a convocat Sinodul al IV-lea Ecumenic de la Calcedon, in anul 451, unde au fost condamnate învataturile eretice ale lui Dioscor si Eutihie.

In tot cursul vietii ei sfânta Pulcheria a aparat învatatura ortodoxa a credintei împotriva diferitelor erezii ale timpului. A adormit cu pace intru Domnul la 54 de ani, in anul 453, dupa ce a dat o mare parte din bunurile ei saracilor.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Apostoli Apelie (Apelles), Luca (Luciu) si Climent (Clement).

Alt Apelie a fost acesta, si altul a fost cel ce a fost episcop la Iraclia Traciei. De acesta pomeneste Pavel Apostolul la Epistola catre Romani (16, 10), ca s-a facut luminator Smirnei si fiind episcop al acestei cetati si slujind lui Dumnezeu cu cuviinta, catre Dânsul a calatorit.

De asemenea si acest Luca, n-a fost evanghelistul, ci acela de care marturiseste Fericitul Pavel în Epistola catre Timotei, ca a fost arhiepiscop în Laodiceea Siriei, si bine pastorind-o, s-a mutat catre Domnul. Iar unii zic ca acesta este unul si acelasi cu Luciu, pe care Apostolul Pavel il pomeneste in aceeasi epistola catre Romani (16, 21).

Iar Climent (Clement) acesta, este cel de care pomeneste Apostolul Pavel în Epistola catre Filipeni (4, 3) ca fiind "impreuna-lucrator cu el". Sfântul Apostol Clement a fost facut episcop al Sardiei (sau Sardica, in Asia Mica), si purtând ranile lui Hristos pe trupul sau, catre Domnul a raposat.

Acestia sunt cu totii scrisi in Cartea Vietii si se praznuiesc impreuna cu ceilalti 70 de apostoli în ziua de .

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Petru Marturisitorul, mitropolit de Niceea, care cu pace s-a savârsit.

Sfântul Petru a fost episcop de Niceea si a aparat credinta ortodoxa în vremea luptei iconoclaste din timpul domniei împaratului Leon Isaurul (813-820). A marturisit si suferit pentru credinta sa, si a murit in anul 823. De la Sfântul Teodor Studitul (praznuit la ) ni s-au pastra opt scrisori catre sfântul episcop Petru, scrise între anii 816-823.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.