Sinaxar 11 Decembrie

Sinaxar 11 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a unsprezecea, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Daniel Stâlpnicul.

Cuviosul Parintele nostru Daniel Stâlpnicul (Stilitul) a trait pe vremea împaratului Leon cel Mare, numit si Macheli. Era de loc din Mesopotamia, din enoria Samosatelor, dintr-un sat cu numele Vitaria. Pe tatal lui îl chema Ilie, iar pe mama sa Marta. Când era de cinci ani, a fost dus de parintii lui într-o mânastire si a stralucit în viata schimniceasca. Sporind în nevointe calugaresti, s-a dus la cuviosul Simeon Stâlpnicul si a luat de la el binecuvântare. În urma unei descoperiri dumnezeiesti, a venit în partile Traciei, alaturi de Constantinopol, în Anaplu. Aici s-a închis într-un templu idolesc si a îndurat multe ispite de la demoni. Apoi s-a suit pe stâlp si pe stâlp a aratat multa rabdare si mari nevointe pustnicesti. A îndurat arsita verii si gerul iernii si a înfruntat bataile vânturilor. A savârsit asa de multe minuni, ca s-a dus vestea de virtutea lui pâna la împaratii acelor vremuri: la împaratul Leon, la împaratul Zenon, care a venit dupa el, si la uzurpatorul Vasilisc. Acestia s-au dus si s-au închinat sfântului. Sfântul le-a prezis ce avea sa li se întâmple. Ajutând sfintei Biserici atacata de eretici si savârsindu-si viata cuvios si fara de prihana, s-a mutat la Domnul. Hramul lui se savârseste în Anaplu.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Luca cel Nou Stâlpnicul.

Cuviosul Parintele nostru Luca cel Nou Stâlpnicul a trait pe vremea împaratilor Roman cel batrân si Constantin Porfirogenitul, ginerele lui, si fiul lui Leon cel Întelept, si pe vremea patriarhului Teofilact, fiul aceluiasi împarat Roman. De loc era din partile Rasaritului, fiul lui Hristofor si al Caliei. Când a început razboiul cu bulgarii, porunca împarateasca l-a dus si pe Luca în razboi. Scapând cu viata, s-a facut calugar. Sporind cu nevointele pustnicesti, a fost facut preot. Ca sa-si domoleasca trupul s-a încins cu lanturi de fier si postea sase zile pe saptamâna. A petrecut viata calugareasca în muntele Olimp, la Constantinopol si la Calcedon. Acolo s-a suit pe un stâlp, a stat pe el 45 de ani si a savârsit multe minuni. Astfel nevoindu-se, s-a mutat la Domnul.

Tot în aceasta zi pomenirea Sfintilor Mucenici Achepsei si Aitala.

Acesti sfinti mucenici erau din Persia. Aitala a fost preot al idolilor. A cunoscut credinta în Hristos dintr-o pricina ca aceasta: s-a vindecat de boala care-l stapânea (o curgere de sânge) numai pentru ca si-a pus în gând sa se duca la episcopul crestinilor. Dupa ce a învatat de la episcop credinta în Hristos, s-a întors în orasul sau, care se numea Arvil, ca sa fie si altora dascal al dreptei credinte. Pârât ca e crestin, a fost dus înaintea prefectului orasului si, pentru ca a marturisit pe Hristos, i s-a taiat urechea si a fost aruncat în închisoare.

Sfântul Achepsei era diacon. Fiind prins si marturisind pe Hristos, a fost batut fara mila si trimis împreuna cu Aitala la împarat. Marturisind înaintea împaratului pe Hristos, li s-au taiat capetele.

Tot în aceasta zi, pomenirea unui oarecare Mirax si povestire foarte folositoare.

Acest fericit mucenic al lui Hristos, Mirax, era de neam din Egipt, nascut în cetatea Tenesti, din parinti crestini. A fost botezat si crescut în credinta cea neprihanita a crestinilor. Dar din usuratatea mintii a fost înselat de diavol si s-a dus la Amira, domnul agarenilor din cetate, si s-a lepadat de Hristos. Si-a taiat brâul si a calcat în picioare crucea; a scos apoi sabia si a strigat cuvântul cumplit: “Sunt agarean! De azi înainte nu mai sunt crestin!”. Si a fost cinstit si laudat câtiva ani de Amira si de cei Împreuna cu el. Parintii lui însa nu conteneau de a ruga pe Dumnezeu ca sa-l întoarca din nou la credinta pe fiul lor.

Si Dumnezeu, vazând râvna si rugaciunea lor staruitoare, a schimbat inima lui Mirax sl l-a întors la credinta. Si a venit el la parintii lui si le-a zis: “Iata, dragii mei parinti, din întunecimea mintii am facut ce am facut. Acum ma rog sa fiu iarasi crestin si sa fiu cu voi”. Parintii l-au raspuns: “Noi, fiule, de când ai facut acest lucru, multe lacrimi am varsat pentru tine. Dar niciodata n-am contenit sa rugam pe Dumnezeu ca sa cunosti cu adevarat si sa te întorci la Dumnezeu. Iar acum multumim bunatatii Lui, ca n-a trecut cu vederea smerita noastra rugaciune. Dar dupa cum stii si tu fiule, ne temem de Amira, ca nu cumva sa ne primejduim, ca te-am fi schimbat noi. Dar daca vrei, ca sa te usurezi si tu de marele tau pacat, ca sa faci milostiv si pe Dumnezeu, ca sa ne scoti si pe noi de sub banuiala si sa fii folositor si pentru tot neamul tau, du-te tu la Amira, si precum ai facut pe ascuns ceea ce ai facut, tot asa si acum, fara stirea noastra, da pe fata cu îndraznire credinta ta si Dumnezeu va povatui viata ta, fiule, precum voieste”.

Mirax, dupa ce a luat de la parinti sfatul acesta si odata cu el si binecuvântarea, cu brâul în mâna, s-a dus la adunarea agarenilor. S-a încins cu brâul înaintea lui Amira si a întregii adunari, a facut semnul cinstitei cruci si a grait: “Acum mi-am venit în fire din întunecimea diavoleasca ce ma cuprinsese! Am cazut înaintea lui Hristos. Am ajuns iarasi crestin precum am fost si am venit sa-ti aduc aceasta stire tie si întregii adunari. Am venit sa marturisesc înaintea tuturor pe Hristosul meu si sa va dau anatemei si pe voi si credinta voastra”.

La auzul acestor cuvinte, Amira l-a chinuit vreme îndelungata, încercând sa-l faca sa se lepede de credinta în Hristos. Dar vazând ca nu poate, l-a osândit la moarte. Slujitorii l-au luat, l-au pus într-o corabie si l-au dus în larg ca la patru stadii. Dupa ce si-a facut rugaciunea, slujitorii i-au taiat capul si l-au aruncat în mare. Nu se stie daca trupul lui a iesit sau n-a iesit din mare; cinstitul lui cap însa a iesit. Niste crestini l-au cunoscut si l-au luat ca pe un dar de mare pret, au facut o cutie de argint si au pus în ea capul sfântului cu cinstea si slava cuvenita. Si de atunci si pâna acum izvoraste pururea mir bine mirositor si savârseste fel de fel de tamaduiri, spre slava Domnului nostru Iisus Hristos.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfântului Mucenic Varsava.

Sfântul Mucenic Varsava a marturisit cu îndraznire ca Hristos este Dumnezeu adevarat. Pentru aceasta stapânitorul Persiei i-a taiat capul.

Tot în aceasta zi, pomenirea patimirii Sfintilor Mucenici Terentie, Vichentie, Emilian si a Sfintei Mucenite Vevea.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Leontie cel din Ahaia.

>În aceasta Duminica, dinaintea Nasterii Domnului, se praznuieste pomenirea Sfintilor Stramosi.

Si înteleptii si oamenii de rând cunosc viata fericitului Avraam din cartea Facerii scrisa de dumnezeiescul Moise, ca citim aceasta carte în auzul tuturor în zilele postului. Stim ca Avraam era de loc din tara haldeilor si ca era pagân (caci haldeii erau un popor pagân). Mai stim ca tatal lui Avraam era închinator la idoli. Dar faptul ca se tragea dintr-un astfel de neam nu i-a fost piedica pentru cunoasterea lui Dumnezeu, Care l-a povatuit pe Avraam la cunoasterea Adevaratului Dumnezeu. Dându-si seama ca nici una din fapturi nu este Dumnezeu si uitându-se la buna rânduiala ce domneste în lume, a cunoscut din cele vazute pe Cel nevazut si s-a închinat lui Dumnezeu, Stapânitorul si Ocârmuitorul tuturor lucrurilor, Cel ce a pus în lume rânduiala si buna întocmeala ce se vede. Din pricina aceasta a si stat Dumnezeu de vorba cu el si î-a poruncit sa paraseasca tara si casa. Avraam a facut asa fara sa se îndoiasca în credinta. Iar ca rasplata a ascultarii a primit la adânci batrâneti pe Isaac si fagaduinta de a fi tata a multor neamuri. Ca din el s-a nascut Iacob si din Iacob dobândeste pe Iuda (din care S-a nascut Hristos) si pe ceilalti mostenitori.

Purtatorii de Dumnezeu parintii nostri si învatatori l-au socotit vrednic de pomenire pe Avraam, pentru ca este stramosul lui Hristos. Si au rânduit parintii ca pomenirea lui sa o facem aproape de nasterea dupa trup a Domnului nostru Iisus Hristos si nu la o departare mare de zile de acest praznic. Iar asezarea si rânduiala aceasta n-au facut-o la întâmplare si dupa capul lor, ci cu însuflarea Duhului Sfânt. Pentru ca preabunul si iubitorul de oameni Mântuitorul nostru, din pricina iubirii Sale de oameni, a învrednicit pe Avraam si pe cel din el sa fie strabunii lui Hristos.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.