Sinaxar 11 Martie

Sinaxar 11 Martie

În aceastã lunã, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinti pãrintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului.

>Acest preamare luminãtor al Bisericii era de fel din tara Feniciei celei încununate cu muntii Libanului, s-a nascut in cetatea Damascului, catre anul 550, si se trãgea din pãrinti deopotrivã de evlaviosi. Tatãl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând istetimea pe care o avea de la nastere cu râvna deosebitã la învãtãturã, a ajuns stãpân pe toate cunostintele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Si încã de pe când se gãsea în Damasc a deprins toatã virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mãnãstirea marelui Teodosie începãtorul vietii de obste, unde aflând rãgaz si trãind în liniste alãturi de Dumnezeu si-a întãrit mintea si inima cu citirea dumnezeiestilor Scripturi, robindu-si tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însã dupã si mai multã învãtãturã si dupã o viatã si mai curatã, a pornit dupã trecere de mai multã vreme la Alexandria. Si gãsind acolo un bãrbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toatã întelepciunea si priceperea, a rãmas la el si a locuit împreunã cu el sub acelasi cort si sub acelasi acoperãmânt, ducând acelasi fel de viatã si având acelasi gând, împãrtãsindu-se din cunostintele aceluia si împãrtãsindu-i la rândul sãu pe ale sale. Îmbolnãvindu-se aici de o grea boalã de ochi, a fost vindecat de cãtre sfintii Chir si Ioan, cãrora, drept platã a vindecãrii, le-a cerut îngãduinta sã treacã în scris minunile sãvârsite de ei în fiecare zi. Si într-adevãr le-a trecut pe toate în scris.

>Mai târziu, datoritã vietii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a cãzut în mâinile persilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care pãstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La sãvârsirea din viatã a acestuia, gãsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudã el a arãtat toatã comoara cea nesfârsitã de milostivire si înãltimea vietii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l si el îndeajuns de mult.

>Dupã ce s-a întors iarãsi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtã grijã si trudã a pãstorit Biserica ce-i fusese încredintatã: el nu a dat câtusi de putin somn ochilor lui si atipire pleoapelor lui. Si lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci si împotriva ereticilor, pe care combãtându-i cu dovezi din Scripturã si cu predaniile Pãrintilor, ca si cu învãtãturile lui proprii, îi punea pe fugã. El a lãsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt si de pomenire, în care învatã pe credinciosi trãirea cea dreaptã si vietuirea dupã voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreunã cu Ioan Moshu), viata sfântului Ioan cel Milostiv si , cea deopotrivã cu îngerii printre femei, care a sãvârsit în pustiu lupte mai presus de puterile omenesti. Astfel trãind viatã bunã si bineplãcutã lui Dumnezeu, învãtând si pe altii si slujind ca o adevãratã gurã a lui Hristos, pãstorind cu cuviintã turma încredintatã lui, dupã trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

Tot în aceastã zi, pomenirea preacuviosului pãrintelui nostru Pion, preotul sfintei Biserici din Smirna.

>Acesta a fost preot al sfintei Biserici din Smirna si a trãit pe vremea lui Deciu împãratul. Pentru credinta lui a fost prins împreunã cu mai multi altii si a fost dus mai întâi la Polemon, slujitorul zeilor pãgâni, înaintea cãruia a grãit cu curaj despre religie, cu mãrturii din Scripturã si din istorie, încredintându-l despre cele viitoare din cele ce s-au întâmplat si cã Dumnezeu va lãmuri prin foc faptele oamenilor. Dupã aceasta sfântul a fost dus la Elpidiu, un alt dregãtor de aceeasi treaptã cu slujitorul zeilor pãgâni, si în cele din urmã la proconsulul Cvintilian, din porunca cãruia a primit moartea muceniceascã prin foc.

Tot în aceastã zi, pomenirea cuviosului pãrintelui nostru Gheorghe cel Nou, purtãtorul de Dumnezeu si fãcãtorul de minuni.

>Acesta a trãit în timpul împãratului Ioan Tsimiskes si pãrãsindu-si sotia, copiii si rudele, a ales mai degrabã calea cea strâmtã. Si luând asuprã-si jugul lui Hristos cel preausor, strãbãtea orase si tinuturi si chiar si pustiul, lipsit fiind de toate, îndurerat si suferind. Deci, fãcându-i-se cunoscut de la Dumnezeu sfârsitul, a venit la Constantinopol. Si ajungând la biserica sfântului Ioan Teologul, cea din Diipion, si-a aflat aici odihna în Domnul, rãmânând acolo timp de sapte zile. Când au venit cei ce aveau sã-l îngroape si au vãzut fierul nespus de greu care îi acoperea trupul si tot trupul strâns în acest fier, au strigat: Doamne miluieste. Deci a fost pus într-o raclã fãcutã din marmurã, în acea bisericã, revãrsând multe minuni de vindecãri celor ce aleargã la aceastã raclã cu credintã. Dintre cei care s-au bucurat de purtarea lui de grijã multi mai vestesc si astãzi tuturor minunile pe care le-a fãcut lor sfântul.

Tot în aceastã zi, pomenirea sfintilor mucenici Trofim si Talu, care au pãtimit în Laodiceea.

>În zilele împãratilor Diocletian si Maximian, pe când în Laodiceea era guvernator Asclepiu, s-a pornit o mare prigoanã împotriva crestinilor. Si fiind prinsi sfintii mucenici Trofim si Talu, au fost loviti cu pietre timp îndelungat, dar Dumnezeu pãzindu-i au rãmas neatinsi. Vãzând acest lucru dregãtorul si cei ce erau împreunã cu el si rusinându-se, i-au lãsat câtãva vreme sã trãiascã nechinuiti. Fiind însã pârâti din nou, au fost adusi la judecatã; aici, mãrturisind cu îndrãznealã, înaintea tuturor, cã Hristos este Dumnezeu adevãrat si luând în derâdere idolii pãgânilor si mustrând pe tirani, i-au pornit spre mânie. Pentru aceasta, spânzurându-i pe lemne, dupã ce i-au dezbrãcat cu totul, au pus de le-au strujit adânc trupurile. Dar sfintii, pe de o parte rugându-se lui Dumnezeu, iar pe de alta defãimându-i pe zeii elinesti, au umplut de mânie pe dregãtor. Deci acesta hotãrându-se sã sfârseascã cu ei, a poruncit sã-i rãstigneascã pe cruce.

>Fiind dusi deci cãtre locul unde urma sã fie rãstigniti, multime multã de popor venea dupã ei. Si în timp ce erau rãstigniti se rugau si grãiau poporului cele ziditoare de suflet. Iar multimea se grãbea sã se atingã de sfintele trupuri ale sfintilor, unii adunând din picãturile lor de sânge, altii vreun stergar, altii vreun obiect de metal care se gãsea asupra lor, altii, în sfârsit, vreun alt lucru. Pe acestia binecuvântându-i si fãcându-le urãri de bine, si-au dat sfintele lor suflete lui Dumnezeu. Unii dintre credinciosi luând rãmãsitele pãmântesti ale sfintilor si ungându-le cu miruri si înfãsurându-le în giulgiuri, le-au asezat în bisericã. Si venind acolo si femeia lui Asclipeu si simtind balsamul care iesea din racla sfintilor mucenici, a aseternut deasupra raclei o îmbrãcãminte de foarte mare pret. La câtãva vreme dupã aceasta Zosim si Artemiu, doi bãrbati evlaviosi si credinciosi, care erau din aceeasi cetate cu sfintii, luând cu ei racla cu moastele cele sfinte, au dus-o în cetatea lor, Stratonichi, ca la o milã depãrtare, si au asezat-o într-un mormânt sãpat într-o stâncã.

Tot în aceastã zi, pomenirea aducerii moastelor sfântului mucenic Epimah în Constantinopol.

Sfantul Mucenic Epimah din Alexandria s-a nascut in Egipt. El a trait in singuratate multa vreme, in Muntele Pelesium. In timpul unei persecutii impotriva crestinilor in Alexandria (prin anul 250), Sf. Epimah in ravna lui zeloasa a intrat in oras, a distrus idolii pagani si L-a marturisit hotarat pe Hristos. Pentru acestea, sfantul a fost supus torturilor. Printre martorii la torturi era si o femeie oarba de un ochi. Cand un strop de sange din trupul mucenicului a udat-o pe femeie, aceasta si-a vindecat ochiul bolnav.

Dupa numeroase torturi teribile, sfantului i s-a taiat capul cu sabia.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.