Sinaxar 19 Noiembrie

Sinaxar 19 Noiembrie

În aceasta luna, în ziua a nouasprezecea, pomenirea Sfântului Prooroc Avdie (Abdia).

Acesta se tâlcuieste robul Domnului, ori marturisit, si era din pamântul Sihem, din tarina lui Vitaharam. El a trait mai înainte de nasterea lui Hristos cu opt sute de ani. A slujit mai întâi regelui Samariei Ahav si apoi lui Ohozia. Dupa ce a trimis Ohozia catre sfântul si marele Prooroc Ilie doi capitani cu câte cincizeci de oameni, sa-i spuna sa se pogoare din munte si sa mearga la el si acestia prin rugaciunea proorocului au fost arsi, împreuna cu cetele lor, de focul cazut din cer, atunci a trimis Ohozia la acest prooroc Avdie, ca sa-l cheme si sa i-l aduca înainte pe al treilea capitan peste cincizeci de oameni, pe care nu-l nimicise Ilie. Acesta, mergând la prooroc, a cazut la picioarele lui si s-a rugat sa nu-l arza, ci sa se pogoare si sa mearga la rege. Iar proorocul lui Dumnezeu a facut aceasta, asa cum se pomeneste în cartea a patra a regilor. Si de atunci si în urma parasind Avdie pe rege, a urmat proorocului Ilie, facându-se ucenic al lui, si proorocind multe a murit si a fost îngropat în mormântul parintilor sai.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Varlaam.

Acest Sfânt Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, batrân fiind cu vârsta si, fiindca marturisea pe Hristos, a stat înaintea stapânitorului Antiohiei si neînduplecându-se a jertfi la idoli a fost batut cu vine de bou; dupa aceea i s-au dezradacinat unghiile. Apoi fiind dus la un Jertfelnic idolesc, a poruncit ca sa-i deschida cu sila mâna dreapta si sa-i puna în ea carbuni aprinsi si tamâie, caci socotea stapânitorul ca nu va putea suferi, ci va arunca carbunii împreuna cu tamâia deasupra jertfelnicului idolilor si prin aceasta sa se arate ca a adus jertfa la idoli. Iar patimitorul pentru Hristos a stat cu mare barbatie neschimbat si netulburat, fara a misca mâna cea dreapta a sa, aratându-se cu adevarat mai puternic decât arama si fierul, pâna când focul i-a mâncat toata carnea mâinii drepte a lui si a cazut focul singur pe pamânt; caci a ales viteazul luptator al adevarului cu cuget barbatesc si întarit ca mai bine sa-i arda mâna lui, fara a o misca cât de putin, decât sa se arate pagânilor ca a adus tamâie si jertfa demonilor. Pentru aceasta si în chinul acesta si-a dat sufletul sau în mâinile lui Dumnezeu, luând de la Dânsul cununa marturisirii. Deci pe viteazul acesta luptator l-a cinstit cu cuvinte de lauda ritoricesti atât Marele Vasile cât si dumnezeiescul Hrisostom.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Azi, facatorul de minuni.

Acesta a trait pe vremea împaratului Diocletian, în anii doua sute optzeci si noua, tragându-se din tara isaurilor, ostas cu mestesugul. Deci, lasând viata ostaseasca, petrecea prin pustietati, în care aflându-se, facea multe vindecari si minuni. A fost însa pârât de oarecare vânatori si a fost adus la Diocletian si credinta în Hristos marturisind a fost trimis la eparhul Achilin însotit de o suta cincizeci de ostasi, care în loc sa piarda pe sfântul, au crezut si ei în Hristos, datorita minunii ce a facut sfântul în acea calatorie; caci, fiind ostasii însetati, a scos sfântul apa si i-a adapat în loc fara de apa. Deci eparhul primind pe sfinti în mâinile sale, i-a dus la un loc si a pedepsit pe sfântul Azi cu multe rani si chinuri ca doara vazând ceilalti sa se teama. Apoi l-au spânzurat pe el pe o roata si sub el a aprins un foc mare, dar vapaia s-a stins si sfântul a ramas nevatamat. Pentru aceasta femeia eparhului si fiica lui au crezut în Hristos. Atunci eparhul a poruncit mai întâi sa se taie capetele celor o suta si cincizeci de ostasi si femeii si fiicei sale, iar mai în urma a poruncit sa bata pe sfântul cumplit si sa-i taie si lui capul. Si asa fericitii patimitori pentru Hristos au luat cu toti cununa cea nevestejita a marturisirii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor o suta cincizeci de ostasi, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintelor femei, sotia si fiica eparhului, care prin sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor doisprezece ostasi, care de sabie s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Agapie, care s-a savârsit fiind sfâsiat de fiare.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Iliodor, cel din Maghido a Pamfiliei.

Pe vremea împaratiei lui Aurelian în Roma, domnind Aetie în Maghido, cetatea Pamfiliei, în anii doua sute saptezeci si doi, fericitul acesta Iliodor aflându-se în aceeasi cetate si pe Hristos propovaduindu-L cu îndrazneala, a fost pârât la guvernator. Deci stând fata înaintea lui si auzind multe maguliri si fiindca nu s-a plecat a jertfi idolilor, a fost spânzurat si strujit si ars cu faclii aprinse; a caror iutime de chinuri strabatând pe sfântul la inima zicea: “Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-mi”. Si îndata a venit glas din cer, zicând: “Nu te teme, caci Eu cu tine sunt”. Acest glas auzindu-l acei ce tineau facliile, catre acestea vazând înca si patru îngeri care îi opreau pe ei de a chinui pe sfântul, au crezut în Domnul, iar pe guvernator l-au înfruntat si l-au rusinat. Pentru aceasta fiind aruncati în mare, au luat de la Domnul cununile muceniciei.

Atunci a poruncit guvernatorul sa fie încins un bou de arama si înauntrul lui sa fie bagat mucenicul lui Hristos. Deci, dupa ce l-au bagat în el, a facut rugaciune sfântul, iar boul ce scânteia s-a facut îndata rece si mucenicul cânta înauntrul lui. Deci guvernatorul, auzind pe sfântul cântând, s-a spaimântat si apropiindu-se acolo si cunoscând ca boul ce cu putin mai înainte era foarte arzator s-a prefacut în foarte rece, a zis catre sfânt: “O, cap necuvios, vrajile tale si acest foc l-au biruit”. Iar sfântul i-a raspuns: “Vrajile mele sunt, Hristosul meu. Ci da-mi vreme de trei zile, ca sa socotesc ce trebuie sa fac”. Si învoindu-se guvernatorul, sfântul a intrat pe ascuns în capistea ce se numea Panteon, fiindca acolo erau toti idolii, si facând în acesta rugaciune, îndata s-a facut cutremur si din acel cutremur au cazut jos toti idolii si s-au zdrobit. Aceasta aflând, guvernatorul a adus pe mucenic fata la divanul sau si, umplându-se de mânie, a poruncit sa fie spânzurat sfântul si sa i se bata cuie înrosite în cap, pe care sfântul le-a rabdat cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci vazând guvernatorul ca nu se biruieste sfântul prin chinuri, a poruncit ca, legat cu lanturi grele, sa-l duca la cetatea Atalenilor. Si, dupa ce l-au dus acolo, iarasi l-au întors înapoi si iarasi a stat fata la divanul sau.

Deci multe vorbindu-i ca sa jertfeasca idolilor si vazându-l neînduplecat, a poruncit sa fie bagate, în deschizaturile lemnului pentru chinuri, mâinile si picioarele mucenicului. Si arzând în foc o tigaie mare, l-a bagat în ea. Dar sfântul stând în mijlocul tigaii îsi facea rugaciunea si pe cei ce erau împrejur îi îndemna sa intre în tigaie, încredintându-i ca vor ramâne nevatamati de foc. Crezând cuvintelor lui, au intra multi dintr-însii si, ramânând nevatamati precum zicea sfântul, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos, zicând: “Cu adevarat mare este Dumnezeul crestinilor”. Acestea, dupa ce le-a vazut, guvernatorul s-a temut ca nu cumva cei ce au crezut sa rapeasca pe sfântul din mâinile lui. De aceea a poruncit ca sa-l duca pe el iarasi la Maghido. Si dupa ce a ajuns în cetate, iarasi a fost înfatisat la cercetare. Si dupa ce a vorbit multe si nu s-a înduplecat sfântul sa jertfeasca idolilor, a poruncit guvernatorul Aetie sa i se taie limba si, spânzurându-l, sa fie batut doua ceasuri; dupa aceasta a pus pe dânsul frâu si-l tragea afara din cetate ca sa-l omoare. Si facând sfântul semn cu mâna catre cei ce-i trageau, ca sa-i dea lui putina vreme de rugaciune, a stat la rugaciune si, plinindu-si rugaciunea, i s-a taiat capul si asa a luat fericitul cununa marturisirii.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Antim, Talaleu, Cristofor si Eufimia si cu fiii lor si Sfântul Panharie.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.