Sinaxar 25 Iunie

Sinaxar 25 Iunie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si cincea, pomenirea Sfintei Preacuvioasei Mucenite si mult-patimitoarei Fevronia.

Aceasta fericita si preacuvioasa din frageda vârsta ridicând asupra ei jugul Domnului Hristos, si cu cuviinta petrecându-si viata sub canonul mânastirii, care se afla la hotarele persilor si ale romanilor, în cetatea numita Nisibi, care se mai numeste si Antiohia Migdoniei, acolo s-a facut monahie. Si a întrecut pe toate cele ce erau cu dânsa, atât la nevointa sihastriei si la întelepciune cât si la citirea dumnezeiestilor Scripturi. Si egumena tuturor monahiilor ce petreceau acolo era cuvioasa Vriena.

Iar în zilele lui Diocletian (284-305), un guvernator anume Selin prigonea crestinii; pentru aceasta celelalte calugarite au iesit din mânastire, grabindu-se ca sa scape de moartea ce le sosise; însa fericita Fevronia, aflându-se atunci bolnava si neputând sa fuga, zacea în pat, si sedea lânga dânsa Vriena si alta ce se chema Ieria Singlitica. Deci venind ostasii lui Selin, au spart portile cu topoarele, si intrând înauntru, îndata scotând sabiile au vrut sa taie pe Vriena; dar Prim, nepotul lui Lisimah, aratându-se pururea cu blândete spre crestini, n-a lasat sa o taie. Dupa aceea luând pe Fevronia, au dus-o la guvernatorul Selin, mergând dupa dânsa Vriena si Ieria si Tomaida, întarind-o în credinta si învatând-o sa nu se teama de chinuri, nici sa vânda credinta lui Hristos, îndemnând-o ca sa-si aduca aminte de surorile Livia si Leonida si de Evtropia. Dintre care, Liviei adica i s-a taiat capul pentru Hristos, iar Leonida a fost bagata în foc, iar copila Evtropia, auzind pe maica-sa spunându-i: “Nu fugi fiica”, ea si-a pus mâinile înapoi, si si-a plecat grumazul la chinuitori, si a murit cu osârdie.

Deci, Vriena dupa ce a învatat-o din destul, s-a întors la mânastire plângând si tânguindu-se si temându-se pentru necunoasterea sfârsitului. Pentru aceasta se ruga lui Dumnezeu, ca sa fie biruit diavolul de dânsa. Iar Tomaida si Ieria, îmbracându-se cu port barbatesc, au urmat dupa sfânta, amestecate cu slugile. Si daca au dus-o, întâi a stat de fata înaintea lui Lisimah, nepotul lui Selin, care a întrebat-o ca sa spuna cum îi este numele, neamul si credinta ei; deci mucenita în loc de toate a zis cum ca este crestina. Apoi dupa aceasta Selin, ispitind-o cu amagituri si cu momele ca sa o întoarca din credinta ce avea catre Hristos, si neputând, a poruncit sa o întinda de patru parti, si o ardea cu foc dedesubt; iar desupra o bateau slujitorii. Deci de rani si de focul ce o ardea, si a carui vapaie era atâtata de untdelemnul aruncat într-însul, se topeau carnurile fericitei Fevronia si curgeau pe pamânt. Dupa aceea a poruncit de au spânzurat-o si au batut-o cu toiege de fier; apoi i-au taiat limba, si i-au dezradacinat dintii; apoi i-au taiat sânii amândoi, si i-au pus foc peste taieturi.

Pe urma i-au taiat mâinile si picioarele, si în sfârsit i-au taiat capul. La porunca lui Lisimah, au luat credinciosii moastele sfintei, si le-au adus în mânastirea ei prin Firm comitele, tinându-le slujitorii împreuna cu dânsul; si le-au pus la loc toate madularele punându-i si dintii pe pieptul ei; si asa adunându-se episcopii si clericii, împreuna cu monahii si multime de crestini, cu cântari si cu laude, facând priveghere de toata noaptea, au îngropat-o. Se zice însa ca atunci când se facea pomenirea sfintei, la mânastire în toti anii, se arata sfânta mucenita, stând de fata si cântând împreuna cu celelalte fecioare, si sta la locul ei pâna la a treia rugaciune. Iar odata încercând Vriena sa o pipaie, îndata s-a facut nevazuta, neîngaduind sa puna mâna pe dânsa.

Iar despre Lisimah se spune ca socotind grea nenorocirea ce se întâmplase, adica mucenicia sfintei, întâi caci el era din mama crestina, si al doilea ca s-a aratat crud si salbatic Selin, mosul lui, catre mucenita, pierzând frumusetea fecioarei, care era mai presus de om, a ramas atunci nemâncat si s-a mâhnit foarte de moartea mucenitei, si a plâns cu amar. Si peste putin mai apoi a crezut în Hristos împreuna ca Prim, si a primit dumnezeiescul Botez. Iar Selin, iesindu-si din minte, se uita la cer si, zbierând tare ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de piatra; si asa cel rau, rau si-a lepadat sufletul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Orentie si cu sase frati buni ai lui, anume Farnachie, Eros, Firm, Firmin, Chiriac si Longhin.

Acesti sapte frati mucenici au trait în vremea împaratilor Diocletian si Maximian, tragându-se de la Anatol, si numarati fiind cu 1200 de Tironi, sub ascultarea lui Rodon Cuvicular, în cetatea Antiohiei. Acestia au trecut si spre partile Traciei, fiind pusi la ceata ce se zicea Legeandron. Deci, facându-se pe vremile acelea razmerita, trecând scitii Dunarea, au pradat Tracia, apoi dupa sfârsitul împaratiei lui Diocletian, luând împaratia Maximian, a intrat la mare grija si mâhnire mai vârtos ca Marot, care era capetenie mai mare a scitilor, care întrecea pe multi la marimea trupului si la vitejie, îl chema pe dânsul, sau pe altcineva dintr-al lui, sa se lupte cu el, si a cui va fi izbânda, aceluia sa se închine toti. Drept aceea dar aflându-se împaratul în mare mirare, ca nu cuteza nimeni sa mearga împotriva aceluia si sa se loveasca cu barbarul, s-a îndemnat Sfântul Orentie sa iasa la lupta cu acela, caci, dupa socoteala tuturor. era viteaz si stia rânduiala razboaielor, fiind sprinten la trup si iute si bine chibzuit, si se va putea lovi cu vrajmasul, si-l va omorî. Orentie punând înainte credinta în Hristos, si iesind la razboi si luptându-se cu Marot, l-a lovit cu sulita de a trecut printr-însul, si taindu-i capul cu sabia, l-a adus la împaratul, si asa a facut biruinta. Pentru care lucru mirându-se foarte împaratul, a adus pentru biruinta aceasta Jertfa idolilor. Iar Sfântul Orentie marturisea cu îndrazneala si slobod, ca cu ajutorul lui Hristos a biruit pe semetul acela, si nu cu ajutorul mincinosilor zei. Însa atunci i-a îngaduit împaratul ca sa se veseleasca, si sa se îndulceasca de cinstele cele împaratesti, rusinându-se de marimea lucrului ce facuse, dându-i întâi si brâul acelui barbar pe care-l ucisese, brâu ce era de mult pret. Iar dupa aceea sfatuindu-l ca sa se desparta de Hristos si el nevrând sa se plece, l-a trimis cu cei sapte frati ai lui la cetatea Satalomul din Armenia, scriind ducelui ce era acolo ca sa-i cerceteze, si de vor vrea sa se plece sa jertfeasca la zei, sa-i trimita iarasi înapoi, iar de nu vor asculta, sa-i izgoneasca prin tarile Avazghiel si Zachiei. Deci, dupa porunca împaratului ducându-i, si sosind la locul ce se chema Paremvoli, Eros fratele cel mai mare a adormit, în douazeci si doua ale lunii lui iunie.

Iar Sfântului Orentie, sosind la Rizion, legându-i o piatra de grumaji, l-a aruncat în mare, pentru ca asa s-a fost dat porunca pentru dânsul, si a iesit de acolo sanatos prin aratare de înger, care usurându-l si scotându-l la uscat, l-a pus pe o piatra, unde facând rugaciune, si-a dat sufletul si a fost îngropat acolo în douazeci si patru ale acestei luni.

Iar Sfântul Farnachie mergând la locul cel numit Cordili, s-a mutat catre Domnul în trei zile ale lui Iulie. Iar în sapte zile Firm si Firmin, sosind la Apsar, si-au aflat si ei sfârsitul acestei vieti trecatoare. Iar Sfântul Chiriac fiind adus în tara lazilor, la locul numit Ziganea, a adormit în Domnul în paisprezece ale lunii lui iulie. Asemenea si Fericitul Longhin, în urma tuturor trecând de la Ziganea la Livichi, lovindu-i furtuna mare pe mare, si facând rugaciune si-a dat sufletul lui Dumnezeu, si a fost îngropat în Pitiunta, sosind acolo corabia mai pe urma, dupa patru zile.

Tot în aceasta zi, pomenirea ajutorului celui mai presus de cuvânt, si de toata nadejdea, ce ni s-a dat noua de la marele Dumnezeu si Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin rugaciunile celei ce fara samânta L-a nascut pe Dânsul, asupra celor ce si pe mare si pe uscat înconjurasera împarateasa cetatilor, si care au fost dati spre pierzare de tot si stingere desavârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintelor Cuvioaselor Mucenite Leonida, Livia si Evtropia, care s-au savârsit: una adica prin foc, iar celelalte prin sabie.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Simon, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Dionisie, ctitorul sfintei Mânastiri a înaintemergatorului din muntele Athos, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si purtatorului de Duh Dometie, prietenul si sihastrul împreuna cu pomenitul Sfântul Dionisie si egumenul aceleiasi mânastiri, care cu pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului noului Cuvios Mucenic Procopie, care s-a nevoit la anul 1811.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.