Sinaxar 27 Ianuarie

Sinaxar 27 Ianuarie

În aceasta luna, în ziua a douazeci si saptea, pomenirea aducerii moastelor celui între sfinti parintelui nostru Ioan Gura de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest dumnezeiesc parinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gura de Aur, a fost mare luminator si învatator al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea si nu cauta la fata oamenilor. Astfel chiar pe împarateasa Eudoxia a înfruntat-o pentru faradelegile si nedreptatile ce le facea, printre altele si pentru chipul tiranic cu care luase via unei vaduve, numita Calitropia. De aceea a fost izgonit de doua ori din scaun, si iarasi a fost chemat la pastoritii sai. Dar a treia si cea din urma oara, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos si apoi la Pitius, orase nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar si totdeauna pradate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare parinte si înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul si Stapânul tuturor si s-a mutat la vesnicele locasuri, în anul 407. Iar sfintele lui moaste au fost îngropate în Comane, împreuna cu moastele sfintilor mucenici Vasilisc si Luchian. Curând dupa îngroparea sfântului parinte Ioan Gura de Aur, Arcadie împaratul a parasit viata pamânteasca împreuna cu sotia sa Eudoxia, urmându-le la împaratie fiul lor Teodosie. Mai târziu a ajuns patriarh al Constantinopolului, cu alegerea tuturor, Proclu, ucenicul si slujitorul sfântului Ioan. În al patrulea an al patriarhatului si dupa treizeci si trei de ani de la adormirea sfântului Ioan Gura de Aur, Proclu a înduplecat pe împaratul Teodosie sa trimita sa aduca moastele sfântului. Dar sfântul nevrând sa se lase înduplecat, si stând nemiscat, împaratul a trimis o epistola de rugaminte, care avea acest cuprins:

Învatatorului a toata lumea si parintelui duhovnicesc, sfântului Ioan Gura de Aur, patriarhul, scrie acestea Teodosie împaratul: “Noi, cinstite parinte, socotind ca trupul tau este mort ca al altora, am vrut fara multa chibzuiala sa-l ridicam si sa-l aducem iarasi la noi. Din cauza aceasta dorinta noastra, pe buna dreptate, nu ni s-a împlinit. Dar tu, cinstite parinte, ca cel care ai învatat pe toti pocainta, iarta-ne greseala si te daruieste noua ca unor fii iubiti de parintele lor, si veseleste cu venirea ta pe cei ce te doresc”.

Deci, când au dus scrisoarea aceasta si au pus-o pe racla sfântului, sfântul îndata s-a lasat usor. Purtatorii raclei au ridicat racla si au purtat-o fara osteneala. Când au ajuns de cealalta parte de Constantinopol, a trecut împaratul, cu tot senatul si patriarhul cu tot clerul, si au pus racla ce era cu trupul sfântului într-o corabie împarateasca. Dar iscându-se furtuna pe mare, celelalte corabii s-au împrastiat în toate partile, numai corabia cu trupul sfântului s-a abatut la via vaduvei aceleia, pe care o napastuise Eudoxia, precum s-a spus mai înainte. Iar daca s-a dat vaduvei îndarat via, îndata valurile marii s-au linistit. Moastele sfântului au fost duse mai întâi la biserica apostolului Toma, numita a lui Amantie; dupa aceea la biserica sfintei Irina si aici au fost puse în sintronul sau si strigara toti:

“Primeste-ti scaunul tau, sfinte”. Dupa aceea fiind asezata racla într-o careta împarateasca, a fost dusa la biserica cea mare a Sfintilor Apostoli, unde fiind asezata pe tronul cel sfintit, s-a auzit glas graind: “Pace tuturor”. Dupa aceasta racla cu sfintele moaste a fost îngropata în pamânt, în altar, unde se afla si acum, iar când se savârsea sfânta Liturghie, se faceau minuni mari. Asa stie Dumnezeu sa mareasca pe aceia, care îl slavesc prin vietuirea lor.

Cu privire la izgonirea sfântului Ioan Gura de Aur aratam aici chiar cuvintele sale, pe care le-a grait catre episcopul Chiriac, care era si el izgonit.

“Vino sa-ti potolesc rana mâhnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Ce te mâhneste si te întristeaza? Ca iarna este grea si ca furtuna ce cuprinde Biserica este amara? Stiu si eu aceasta si nimeni afara de Dumnezeu nu o poate înlatura. Dar, daca voiesti, îti voi zugravi icoana starii de acum. De multe ori vedem ca marea se cutremura si se umfla tocmai din fundul adâncului. Vedem si pe corabieri care neputând birui furtuna, stau încremeniti punându-si mâinile pe genunchi. Nu vad nici cerul, nici marea, nici pamântul, ci zac jos în asternuturi, plâng si se tânguiesc. Asa se întâmpla pe marea cea vazuta. Dar acum furtuna care s-a dezlantuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.

Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu amenintarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Caci astfel este vointa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se îngrijeste mai dinainte de mântuirea noastra. Au doara nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati în cuptor? Ci, când au fost robiti si dusi în tara barbarilor, îndepartati de îngrijirea parinteasca, de nimeni cunoscuti si în cuptor aruncati, atunci adevaratul Dumnezeu pe neasteptate a facut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefacut în locas de închinare. Iar tinerii au chemat toata faptura si pe îngeri si puterile, si adunându-se toti împreuna ziceau: “Binecuvântati toate lucrurile Domnului pe Domnul”. Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a primenit focul acela în roua? Cum a înduplecat pe tiranul împarat sa trimita carti în toata lumea si sa zica: “Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!” Si vezi câta groaza a pus. Caci a scris: “De va grai cineva cuvânt rau asupra lor, sa-i fie casa de jaf si sa i se ia averile”.

Deci nu te mâhni, frate Chiriac. Eu, când ma izgoneau din Constantinopol, nu ma îngrijeam de mine, ci ziceam în inima mea: De-i este voia împaratesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma, ca “al Domnului este pamântul si plinirea Lui”. De va vrea sa ma ferastruiasca, ferastruiasca-ma, ca am pilda pe Isaia. De va vrea sa ma arunce în mare, îmi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage în groapa, am pilda pe Daniil care a fost aruncat în groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, întâiul mucenic, care a patimit uciderea cu pietre. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de va gasi ca am, sa mi-o ia; caci “gol am iesit din pântecele maicii mele si gol ma voi si duce”.

Pe mine ma învata si apostolul când zice: “Dumnezeu nu cauta la fata omului”. Si înca: “De as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos”. Ma înarmeaza si David când zice: “Grait-am întru marturiile Tale înaintea împaratilor si nu m-am rusinat”. “Multe au mestesugit asupra mea cei ce m-au urât, ci toate le-au facut din pizma”. Stiu bine ca te întristezi, frate Chriac, pentru ca cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin târg si multi îi petrec cu alai. Dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar? Care din ei era amarât în aceasta lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazar saracia? Au nu l-a dus în sânul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogatia bogatului cel îmbracat în porfira si în vison? Nimic. Caci unde îi sunt purtatorii de toiege? Unde-i sunt lancierii? Unde-i sunt caii cu trasurile de aur? Unde îi sunt prietenii care se hraneau la masa lui? Unde este masa cea împarateasca? Au nu-l duceau legat, ca pe un tâlhar, la mormânt, purtându-si sufletul gol din lumea aceasta si strigând cu glas sec: “Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pe Lazar sa-si ude vârful degetului în apa, sa-mi raceasca limba, ca amar ma prajesc în vapaia aceasta? Bogatule ticalos, de ce chemi tata pe Avraam, caruia nu i-ai urmat viata? Acela pe tot omul a ospatat în casa lui, iar tu n-ai purtat grija de nici un sarac. Nu este de plâns si de jelit, ca acela care avea atâta bogatie, nu s-a învrednicit de o picatura de apa? Pentru ca nu a dat nici farâmiturile de la masa saracului, nu primeste acum nici o picatura de apa. În iarna vietii acesteia el n-a semanat milostenie; a venit vara si n-a secerat. Rânduiala Stapânului este aceasta: El a pus fata în fata chinurile nelegiuitilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca; fiecare mucenic îsi va cunoaste atunci pe tiranul care l-a chinuit. Si ca ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, asculta ce graieste întelepciunea: “Atunci cu multa îndrazneala va sta dreptul în fata celor ce l-au necajit. Ca un calator ce umbla pe zaduf si este ars de sete si nimereste la o fântâna buna, sau ca un flamând care ar sta la o masa plina de toate mâncarile, dar este oprit de cineva mai puternic sa se atinga de bucatele de pe masa. Mare mâhnire si chin este pe cel însetat ca nu poate sa-si stinga setea si pe cel flamând ca este împiedicat sa se îndulceasca din bucate. Tot asa si la ziua Judecatii: pacatosii vor vedea pe sfinti bucurându-se. Ca si pe Adam vrând Dumnezeu sa-l amarasca, l-a facut sa lucreze pamântul în preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde iesise, sa aiba pururea durere în suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne vom mai întâlni aici, în viata aceasta, ca sa vorbim unul cu altul, dincolo în viata cealalta nu va fi nimeni care sa ne împiedice întâlnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazar vedea pe cel bogat si mucenicii vad pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mâhni, iubite frate, ci adu-ti aminte de proorocul Isaia care zice: “De batjocorirea lor nu te teme si de ocara lor nu te lasa biruit, ca dupa cum lâna este mâncata de molii, asa vor fi si ei mâncati”. Gândeste-te la Domnul Hristos, cum în scutece fiind. a fost izgonit si în pamântul egiptenilor lepadat, Cel ce tine lumea cu mâna Sa. Si pentru ce? ca sa se faca chip si pilda noua, sa nu ne mâhnim întru napaste. Si-ti mai adu aminte de patima Mântuitorului, si de câte ocari a suferit pentru noi Stapânul a toate. Ca unii dintre iudei Îl numeau samaritean si bautor de vin; altii îndracit si prooroc mincinos, zicând:

“Iata om mâncator si bautor de vin”, si ca “scoate demoni cu domnul demonilor”. Si ca sa mai spun si altele: cum L-au dus atunci sa-L arunce în râpa? O, minune mare! Si-L scuipau în obraz si-i dadeau palme? Dar ca L-au adapat cu fiere si I-au batut capul cu trestie, si cu hlamida împarateasca îmbracându-L, cu cununa de spini L-au încununat; si-i cadeau înainte batjocorindu-L si tot felul de batjocoriri facându-I?

Dar când L-au dus acei bautori de sânge, si L-au tras gol la patima? Cum L-au lasat toti ucenicii Lui? Ca unul s-a lepadat de Dânsul, iar altul L-a vândut si ceilalti au fugit; si sta singur, gol, în mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor îi adunase pe toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, în mijlocul facatorilor de rele si ar fi zacut neîngropat. Ca nici nu L-au pogorât de pe cruce, pâna nu L-au cerut unii, ca sa-L îngroape. Si cum au scornit minciuna asupra Lui, cum ca ucenicii Sai L-au furat si ca n-a înviat. Si adu-ti aminte înca de Apostoli, ca de peste tot erau urmariti si ca se ascundeau prin cetati: Pavel s-a ascuns la o femeie vânzatoare de matasuri si Petru la un curelar, ca nu îndrazneau sa intre la cei bogati; dar mai târziu, toate le-au mers usor. Asa ca nici tu frate, nu-ti face inima rea.

Auzit-am de bârfitorul acela Arsachie, pe care împarateasa l-a pus patriarh în scaunul meu, ca a necajit pe fratii si fecioarele care n-au vrut sa se împartaseasca cu el, si ca multi dintr-însii au murit prin temnite, pentru dragostea mea. Acest lup în chip de oaie, care are numai haina de episcop, este într-adevar un adulter. Ca precum femeia careia îi traieste barbatul, daca merge dupa altul se numeste adultera, tot asa si acesta este un adulter nu trupeste ci sufleteste, pentru ca, fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.

Frate Chiriac, îti scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca împaratesei. Multe necazuri am întâmpinat pe cale, dar nu le-am luat în seama. Ca, pe când am ajuns în tara capadocienilor si în Tavrochilichia ne-au întâmpinat cete, cete, de sfinti parinti si multime de monahii fecioare, care întristate si plângând cu jale mare, caci ma vedeau dus în surghiun, ziceau întru sine: “Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele decât sa taca gura lui Ioan”. Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au întristat si mai mult, când îi vedeam pe toti plângând pentru mine. Iar toate celelalte câte mi s-au întâmplat nu le-am luat în seama. Foarte bine ne-a primit episcopul cetatii acesteia, si multa dragoste ne-a aratat ca daca ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotarârea, ne-ar fi dat chiar si scaunul sau. Te rog, dar, si te poftesc din toata inima, goneste plânsul amaraciunii tale. Adu-ti aminte de mine, în rugaciunile tale si mângâie-ma cu raspunsul tau”.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintei Marciana împarateasa, cea socotita între Sfintii Apostoli.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Claudin, care în pace s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea cuviosului Petru Egipteanul, care, ajungând la adânci batrâneti, în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfântului noului mucenic Dimitrie, care a marturisit în Constantinopol, în anul 1784, si care de sabie s-a savârsit.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.