Sinaxar 7 Decembrie

Sinaxar 7 Decembrie

În aceasta luna, în ziua a saptea, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Ambrozie, episcopul Mediolanului (Milano, Italia).

Cuviosul Parintele nostru Ambrozie era de loc din cetatea Romei. Era senator: barbat destoinic la cuvânt, cântar si cumpana a dreptatii. Nu dadea hotarârile dupa fata oamenilor, ci cu nepartinire si cu dreptate. De aceea i s-a încredintat stapânirea întregii Italii, de catre binecredinciosii împarati Constantin si Constant, fiii marelui împarat Constantin. Nu era înca luminat cu dumnezeiescul Botez; era înca printre catehumeni, dar întru nimic nu era mai prejos în virtute si în viata curata decât cei ce se împartaseau cu Sfintele Taine. Prin hotarârea împaratului Valentinian, Sfântul Ambrozie a fost ales episcop al Bisericii Milanului, la moartea episcopului acelei Biserici. Mai întâi a fost botezat, apoi a urcat toate treptele bisericesti pâna a ajuns la cea mai de sus.

Ca episcop a învatat pe popor drept si bine dreapta credinta; a pazit neatinsa Biserica de orice erezie; a stat alaturi de cei ce duceau razboi ereziilor lui Arie, Sabelie si Eunomie; a scris multe si felurite carti pentru dreapta credinta; pe împaratul Teodosie, care venise în Milan, dupa ce savârsise acea nelegiuita varsare de sânge în Tesalonic, l-a oprit sa intre în biserica; l-a facut sa-si dea seama de nelegiuirea lui, l-a aratat cât de mare deosebire este între un preot si un mirean, chiar împarat de-ar fi el, si l-a sfatuit sa nu mai îndrazneasca sa se apropie de cele dumnezeiesti cu atâta sfruntare si obraznicie. Dupa ce a savârsit fapte îmbunatatite si-a sfârsit viata, dupa o buna batrânete.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Mucenic Atinodor.

Sfântul Mucenic Atinodor a trait pe vremea împaratului Diocletian. Era de loc din Mesopotamia si din copilarie a îmbratisat viata calugareasca. A fost pârât ca e crestin, si fiind dus înaintea lui Eleusie, domnitorul tarii, a marturisit pe Hristos. Pentru aceasta a fost întins între doi stâlpi si i-au fost arse cu faclii toate partile trupului lui. Si a fost supus la multe si felurite chinuri, pe care le-a rabdat cu tarie si seninatate, neputând fi biruit de chinuri. Atunci sfântul, rugându-se, si-a dat Domnului duhul sau.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Neofit, care s-a savârsit, fiind aruncat în mare.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfântului Dometie, care de sabie s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Isidor, Achepsima si Leon, care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Amun cel din Nitria, care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor mucenici Gain si Gaie, care în foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor 300 de Sfinti Mucenici din Africa, care de sabie s-au savârsit.

Acesti Sfinti Mucenici au trait pe vremea împaratului romanilor Zenon. Domnitor al Africii era Onorie, care urmase la domnie lui Ghizeric, tatal sau. Onoric era eretic arian. Episcopii eretici arieni Chiril si Vilinard l-au înduplecat pe Onoric sa porneasca prigoana împotriva ortodocsilor. Si a dezlantuit Onoric prigoana asa de mare, ca a întrecut prigoanele de pe vremea împaratilor pagâni Diocletian si Maximian.

A poruncit sa fie izgoniti toti preotii din cele 15 orase câte erau în Africa, dupa ce mai întâi fusesera luate toate vasele sfinte si odoarele bisericilor. Ortodocsilor le mai ramasese numai o singura biserica si acolo savârseau Sfânta Liturghie. Barbarii, aflând de ea, au înconjurat-o, au adus lemne si alte lucruri uscate, le-au cladit în jurul ei, le-au aprins si au ars biserica împreuna cu toti ortodocsii care se aflau în ea si slaveau pe Dumnezeu,

Onoric a laudat fapta aceasta si a mai poruncit sa fie ucisi îndata toti cei ce nu s-au botezat din nou cu botezul eretic arian. Ortodocsii care nu puteau îndura grozaviile chinurilor si-au gasit scaparea prin fuga, parasind casele si tara, iar cei care erau mai întariti în credinta ortodoxa s-au dat pe ei însisi cu draga inima mortii celei mucenicesti. Asa 300 de ortodocsi din Cartagina, care au fost pârâti lui Onoric ca nu voiesc sa creada, asa cum cred arienii, au fost dati mortii, taindu-li-se capetele. Pentru preoti arienii au nascocit pedepse mai cumplite. Pe doi dintre ei i-au taiat cu fierastraul; la 60 dintre cei mai învatati le-au taiat limbile chiar din radacina. Despre acesti mucenici vorbesc multi scriitori si istorici.

Acestea au fost cele îndraznite de vandali în Africa împotriva crestinilor care marturiseau deofiintimea lui Dumnezeu-Cuvântul cu Tatal. Iar în batrâna Roma, în aceeasi vreme, Sunilda, sotia lui Odoacru; care stapânea Roma, ariana fiind, a silit pe femeia unuia din capeteniile Romei sa se boteze din nou cu botezul arienilor. Cum însa n-a putut-o convinge, a fost bagata în apa fara voia ei de episcopul arian al Milanului. Când ea a iesit, din colimvitra, i-a dat episcopului doi banuti, zicându-i: "Iata plata pentru ca m-ai îmbaiat!". Sunilda mâniindu-se a ars-o de vie.

Tot în aceasta zi, pomenirea drept-credinciosilor care laudau în biserica pe Dumnezeu, si care prin foc s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea celor doi sfinti preoti, care de fierastrau s-au savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea sfintilor 60 de preoti, carora li s-au taiat limbile, dar continuau sa vorbeasca.

Tot în aceasta zi, pomenirea femeii ortodoxe, care prin foc s-a savârsit la Roma.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului Parintelui nostru Pavel monahul.

Cel între sfinti Parintele nostru Pavel, pe când era în lume nu era nici bogat, nici sarac; era dintr-un neam de oameni care aveau cu ce trai si care putusera sa învete pe fiul lor Sfintele Scripturi.

Când s-a facut mai mare, Pavel a socotit ca îi este mai de folos sa paraseasca lumea si sa intre în una din sfintele mânastiri ale tarii sale. A îmbracat sfântul si îngerescul chip si se nevoia sa savârseasca orice virtute, asa ca ajunsese ca un vas de virtuti. Si atât de mult a întrecut pe toti fratii din mânastirea aceea ca a facut un lucru plin de minune si a aratat fratilor ca are ascunse în el mari puteri.

Fercitul Pavel a plecat din mânastire si s-a dus la Ierusalim. Dupa ce s-a închinat Sfintelor Locuri, a plecat în Cipru. Acolo a petrecut multi ani într-un munte înalt si multi crestini se suiau la el. Dar pentru ca numele sau se raspândise pretutindeni, a plecat si de acolo si s-a dus în partile din apropierea Constantinopolului. Bineplacând si aici lui Dumnezeu, a fost învrednicit, ca si altadata dumnezeiescul Moise, sa auda o voce de sus care i-a zis: "Suie-te, Pavele, în munte si sfârseste-te!". Si s-a suit Pavel într-un munte înalt, numit de localnici Parigoria, adica Mângâiere, s-a închinat lui Dumnezeu si dupa ce a mai trait câtava vreme acolo, a adormit în Domnul.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintilor Mucenici Prisc, Martin si Nicolae.

Dintre acestia, unul prin foame s-a savârsit, altul taiat cu securea, iar al treilea prin foc. Pomenirea lor se savârseste în biserica de lânga zidurile Vlahernelor.

Tot în aceasta zi, pomenirea târnosirii bisericii Preasfintei Nascatoarei de Dumnezeu din Curator.

Tot în aceasta zi, pomenirea Cuviosului si isihastului Grigorie, ctitorul sfintei Mânastiri a Sfântului Nicolae din Muntele Athos care în pace s-a savârsit.

Tot în aceasta zi, pomenirea Sfintei Mucenite Filofteia fecioara, ale carei sfinte moaste se afla în Paraclisul Sfintei Mânastiri Curtea de Arges.

Aceasta frumoasa stâlpare, aducatoare de roduri vrednice de împaratia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a nascut în marea cetate Târnova, din parinti crestini, bulgari cu neamul, lucratori de pamânt cu mestesugul si simpli cu cunostinta. Maica-sa s-a mutat la Domnul dupa ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învataturile faptei bune si dupa ce a semanat în inima si în sufletul ei cel bun semintele faptelor bune ale fecioriei si ale milosteniei, ca din rod se cunoaste pomul.

Iar copila ramânând orfana de maica ei cea fireasca si având în inima ei întiparite învataturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începatoare, înteleptind-o Duhul Sfânt, adica: a merge la biserica, a asculta dumnezeiestile Scripturi cu luare aminte, a posti, a pazi neîntinata fecioria cea trupeasca si cea sufleteasca, a milui pe cei saraci, a satura pe cei flamânzi, a adapa pe cei însetati si a îmbraca pe cei goi. Îsi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îsi agonisea untdelemn în vasele ei si se gatea catre intrarea în camara de Mire cea cereasca, ca fecioarele cele întelepte. Toate faptele bune le savârsea copila cu statornicie si cu rabdare, nebagând în seama ispitele si necazurile cele de la urâtorii binelui, asa precum graieste Scriptura: "Gatitu-m-am si nu m-am tulburat a pazi poruncile Tale". Dar, fiindca fapta buna totdeauna este pizmuita de cei rai, n-a fost cu putinta sa nu patimeasca si sfânta mii de ispite, pâna si moarte muceniceasca.

Si iata cum: dupa ce a murit mama sfintei, tatal ei si-a luat alta sotie si fiindca mai totdeauna se întâmpla ca mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat si fericitei. Ca mama vitrega vazându-i milostivirea si alte fapte bune ale ei, îndemnata fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi facea necazuri neîncetate, batând-o si pârând-o tatalui ei si pornindu-l spre mânie. De multe ori vazând fericita pe saraci si pe flamânzi, biruita de milostivire îsi da hainele ei si le împartea din bucatele pe care mama vitrega i le da sa le duca la tarina, tatalui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o batea fara mila pâna ce, în cele din urma si moarte a patimit din mâinile tatalui ei.

Mergând ea dupa obicei în toate zilele sa duca bucate tatalui, care era cu plugul la tarina, si iesindu-i înainte saracii si flamânzii, ca stiindu-i milostivirea si asezarea sufletului cea iubitoare de saraci, de-a pururea îi ieseau înainte cerându-i milostenie, si ea neavând altceva sa le dea, le împartea din bucatele ce le ducea tatalui sau, si îi hranea. Aceasta facând-o de multe ori, si tatal ei ramânând flamând, a certat pe femeia sa, care l-a încredintat ca trimite totdeauna bucate de ajuns, înca si de prisos. Si diavolul a pus în mintea lui sa pândeasca pe fericita ca sa vada ce face cu bucatele.

Deci mergând la vremea la care stia ca vine fericita cu bucatele, s-a asezat la loc potrivit si, pândind-o, a vazut ce facea fiica-sa cu bucatele, fiind de mânie biruit si uitând dragostea parinteasca, s-a pornit asupra ei, ca totdeauna, sa o apuce de cosite si sa o bata pâna ce îsi va astâmpara fierberea mâniei sale dobitocesti; si fiind în mare aprindere a azvârlit în ea cu barda ce o avea la brâu si lovind-o a ranit-o la un picior, si îndata, o, minune! si-a dat sfântul si fericitul ei suflet în mâinile lui Dumnezeu.

Iar sfântul si feciorescul ei trup ramânând pe pamânt si înca sânge din piciorul cel taiat curgând, cu slava cereasca a stralucit ca se lumina si locul dimprejur. Iar ticalosul tata vazând întâmplarea, a fost cuprins de spaima si de cutremur, întâi pentru ca a ajuns ucigasul fiicei sale, apoi din pricina stralucirii celei dumnezeiesti care se revarsase în jurul sfintelor ei moaste. Si vrând sa ridice sfântul ei trup, nu putea sa se atinga si nici sa se apropie de el.

Deci a alergat în cetate si a spus arhiepiscopului si mai-marilor cetatii toate pe rând cum s-au întâmplat si cum acum trupul fericitei zace pe pamânt, si ca este cinstit de Dumnezeu cu stralucire cereasca. Aceasta auzind arhiepiscopul împreuna cu cei mai mari ai cetatii si cu popor, au alergat cu faclii si cu tamâie si cu rugaciuni, si vazând sfântul trup stralucind cu acea dumnezeiasca lumina, s-au minunat cu totii si au laudat pe Dumnezeul minunilor, Care si acum, în vremile noastre cele mai de pe urma, preamareste pe robii Sai, care împlinesc cu fapta sfintele Lui porunci.

Apoi vrând sa ridice sfântul ei trup, dupa porunca arhiepiscopului si sa-l duca în cetate, nicidecum n-au putut, nici chiar sa-l miste din loc. Deci, mai mult s-au spaimântat. Si cu multa evlavie au început a se ruga lui Dumnezeu si Sfintei Filofteia, dar nici asa nu au putut s-o ridice. Ca vrând Dumnezeu sa preamareasca cu minune pe roaba Sa, a îngreuiat ca o piatra trupul ei.

Apoi, întelegând ca aiurea voieste sa fie dusa au început a-i pomeni ca unei fiinte vii tarile, mânastirile, bisericile de peste Dunare si cele de aceasta parte de Dunare si nicaieri n-a voit. Dar cum a pomenit de Biserica Domneasca cea din Târgul Argesului, îndata s-a usurat mai mult decât greutatea cea fireasca si întelegând toti ca acolo este voia lui Dumnezeu si a sfintei a merge, îndata a înstiintat cu scrisoare pe Radu Voda, cel poreclit Negru (de care si biserica este zidita) de toate cele despre sfânta. Acesta cum a fost înstiintat, fiind binecredincios si râvnitor a-si împodobi tara si poporul sau cu odoare de mult pret ca acestea, îndata cu mult alai, cu faclii si cu tamâieri, cu multa evlavie mergând la Dunare, a adus sfintele ei moaste în Tara Româneasca si le-a asezat în Biserica Domneasca, cea zidita de el în orasul Arges. Acolo au stat sfintele ei moaste pâna la zidirea Mânastirii Curtea de Arges, de catre Neagoe Basarab. Aci au fost trecute sfintele moaste. Iar acum se afla asezate în Paraclisul Mânastirii Curtea de Arges. Si acolo fiind, da tamaduiri de tot felul de boli celor ce alearga cu credinta la sfintele ei moaste.

Cu ale lor sfinte rugãciuni, Doamne, miluieºte-ne ºi ne mântuieºte pe noi. Amin.