Sfinţii Părinţi Gurie, Arhiepiscopul Cazanului, şi Varsanufie, Episcopul Tferului

Cei între Sfinţi Părinţii noştri Gurie, Arhiepiscopul Cazanului, şi Varsanufie, Episcopul Tferului, şi aflarea moaştelor lor
(4 octombrie)

Cuviosul Gurie s-a născut şi a crescut în cetatea Radonej. El provenea dintr-un neam de boieri mici şi numele lui a fost Grigorie, la fel ca al tatălui său, pe care îl chema tot Grigorie. Porecla lui era Rugotin. Şi a vieţuit fericitul copil mai întîi la un boier cu numele de Ion. El era din fire blînd şi smerit, mergea la biserică adeseori şi se nevoia în post, în rugăciune şi milostenie şi în celelalte bunătăţi, petrecîndu-şi viaţa necăsătorit. Stăpînul, văzînd obiceiurile lui bune, i-a încredinţat toată casa sa. Pentru aceasta a fost clevetit, din zavistie, la stăpînul său de către prietenii săi, care zicea că petrece în desfrînare cu femeia lui. Iar stăpînul, crezînd pe cei care cleveteau împotriva lui, a poruncit să-l ucidă. Dar fiul stăpînului, fiind înţelept, a rugat pe tatăl său să nu se grăbească a crede pe clevetitori şi să nu aducă ruşine casei. Şi, cercetînd cu de-amănuntul cele spuse şi înştiinţîndu-se că este nevinovat, l-a scăpat de la moarte. Însă tatăl lui, orbit şi biruit de mînie, l-a băgat pe cel năpăstuit într-o groapă adîncă şi doi ani a petrecut el în această groapă, chinuindu-se cu foamea, căci hrana ce i se dădea lui nu era hrană omenească; la trei zile i se arunca cîte un snop de ovăz şi puţină apă. Deşi un prieten al său îi făgăduise să-i aducă bucate, el nu voia, ci l-a rugat ca mai bine să-i aducă hîrtie şi cerneală şi, şezînd acolo în groapă, scria cărţi pentru învăţătura copiilor, şi le dădea să le vîndă, iar preţul lor era împărţit la săraci.

După doi ani, milostivul Dumnezeu, văzînd răbdarea cea mare a robului Său, care fără de vină pătimea unele ca acestea, a binevoit să-l elibereze din iadul acelei închisori şi i-a deschis, prin mîna nevăzută a puterii Sale, uşa temniţei. Grigorie, văzînd lumină la uşă, s-a înspăimîntat, părîndu-i-se că este nălucirea vrăjmaşului, de vreme ce doi ani nu se mai deschisese acea uşă şi, sculîndu-se, a început a se ruga. Şi iarăşi s-a făcut lumină la uşă, mai mare decît prima oară. Apropiindu-se, Grigorie a atins uşa cu mîna şi îndată uşa s-a deschis şi el a cunoscut că este voinţa lui Dumnezeu să fie liber din acea închisoare şi s-a rugat lui Dumnezeu cu rugăciuni de mulţumire. Apoi, luînd icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, pe care o avea cu el în temniţa aceea, a ieşit şi, cu toate că era ziuă, n-a fost văzut de nimeni.

Plecînd din casa şi din cetatea aceea, a mers la mănăstirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, a cinstitei şi slăvitei Adormiri. Acolo s-a călugărit şi era călugăr şi pustnic îmbunătăţit; mai pe urmă a fost şi egumenul acelui lăcaş. Din pricina slăbiciunii trupeşti a lăsat păstoria acelei mănăstiri, dar după puţină vreme iarăşi a fost trimis la egumenie în mănăstirea Selijarului. După ce a supus Dumnezeu cetatea Cazanului împăratului Ioan Vasilievici, atunci, cu sfatul prea sfinţitului Mitropolit Macarie şi cu al celorlalţi arhierei ai Mitropoliei Rusiei, a fost ales arhiepiscop al cetăţii Cazanului, în anul de la facerea lumii 7063 sau 1555 de la Hristos, februarie, ziua 7. L-a trimis împăratul la Cazan cu mare cinste şi i-a dat multe lucruri bisericeşti scumpe şi l-a petrecut cu cinstitul şi de viaţă făcătorul lemn (Sfînta Cruce) şi cu icoane. Apoi, Mitropolitul, cu tot sfinţitul sobor şi cu toată mulţimea poporului făcea rugăciuni. Astfel a mers la cetatea Cazanului şi a luat scaunul său, nerăpind stăpînirea, nici gonind cinstea, ci de la Dumnezeu fiind trimis.

Cuviosul vieţuia cu dumnezeiască plăcere, pe săraci hrănind, pe cei necăjiţi cu toate trebuinţele îndestulîndu-i, pe nevoiaşi, pe văduve şi pe sărmani apărîndu-i şi scăpîndu-i de nevoi;petrecea în multe osteneli, în priveghere de toată noaptea şi pururea în rugăciuni, iar pe necredincioşi îi învăţa să cunoască şi să creadă în Sfînta Treime, în Tatăl şi în Fiul şi în Sfîntul Duh, întru unul Dumnezeu şi pe mulţi i-a adus din necredinţă la credinţă şi i-a botezat. Apoi a căzut în boală şi a zăcut multă vreme, dar nicidecum boala cea trupească nu a biruit înţelepciunea cea sufletească din el, căci şi atunci poruncea să fie dus la biserică. Şi astfel, ostenindu-se vreme de trei ani şi cunoscîndu-şi mutarea sa la Dumnezeu, a chemat pe arhimandritul Varsanufie şi i-a poruncit să-l îmbrace în schimă şi în a patra zi a lunii decembrie, la ceasurile opt din noapte, în anul 7072 (sau anul 1564 de la Hristos), s-a dus către Dumnezeu, după ce a păstorit biserica lui Dumnezeu 8 ani şi 9 luni. Trupul lui a fost pus în lăcaşul Mîntuitorului, cu hramul Schimbării la faţă, îngropîndu-l la altarul bisericii celei mari, cu cinste, cu psalmi şi cu cîntări duhovniceşti.

Cuviosul Varsanufie era din cetatea Serpuhova, numele lui cel dintîi fiind Ioan. Era fiul unui preot, pe nume Vasile, care l-a dat la învăţătura gramaticii. Tînăr fiind, a fost robit de tătarii din Crîm. Acolo le slujea cu toată osîrdia, dormind puţin şi cîntînd psalmii pe care îi ţinea minte, iar necredincioşii, văzîndu-l bun la fire, nefăţarnic şi smerit, slujindu-le fără împotrivire, se mirau de dînsul şi i-au poruncit să petreacă liber. După trei ani a fost răscumpărat de tatăl său de la tătari şi s-a dus la împărăteasca cetate Moscova. S-a călugărit în mănăstirea ce se cheamă “a lui Andronic” şi îşi petrecea viaţa în fapte bune. Pentru aceasta a fos ales egumen al mănăstirii de la Pişnoşi şi după aceea a fost arhimandrit în cetatea Cazanului. Acolo a zidit o mănăstire cu biserică şi chilii, vieţuind bine şi fiind plăcut lui Dumnezeu, cu înfrînare multă şi cu priveghere, chinuindu-şi trupul cu un lanţ pe care îl purta în jurul trupului, neştiindu-l nimeni. Era întru toate pildă fraţilor prin bunătăţi şi pe mulţi necredincioşi i-a întors la Dumnezeu şi i-a botezat. Pentru cuviosul arhiereu Gurie avea dragoste nefăţarnică şi i se supunea lui în toate.

A fost ales episcop în cetatea Tferul şi bine păstorind cuvîntătoarea turmă a oilor lui Hristos, s-a dat spre multe nevoinţe, căci petrecea întotdeauna în post, în rugăciuni şi lacrimi şi în priveghere de toată noaptea; şi pe mulţi bolnavi a tămăduit, căci era iscusit în meşteşugul doctoricesc şi nici un fel de plată nu lua de la nimeni, ci îi tămăduia din dragoste; dar, mai ales, tămăduia patimi sufleteşti cu darul Duhului Sfînt. Cu lucrul mîinilor lui făcea camilafce greceşti, pe care le trimitea fraţilor săi, rugîndu-i să se roage şi ei lui Dumnezeu pentru dînsul.

Cînd sfîntul era la adînci bătrîneţi a lăsat păstoria sa şi s-a mutat iarăşi în mănăstirea zidită de dînsul, a dumnezeieştii Schimbării la Faţă a Domnului, din cetatea Caucazului, şi a luat pe sine marele chip (s-a făcut schimnic). Apoi, fiind cuprins de bătrîneţe şi de slăbiciune mare, nu şi-a schimbat pravila sa, ci şi atunci îl duceau ucenicii săi în biserică. Iar cînd a slăbit de tot, cunoscîndu-şi mutarea sa din lumea aceasta, s-a împărtăşit cu preacuratele Taine ale lui Hristos şi s-a dus către Domnul pe care l-a iubit, în anul 7084 (l576 după Hristos). A fost îngropat în acea mănăstire, aproape de Cuviosul Gurie.

În anul 7104 (l596 după Hristos), la porunca dreptcredinciosului domn a toată Rusia, împăratul Teodor Ivanovici, s-a zidit o biserică de piatră, Schimbarea la Faţă a Domnului. Cînd au început a fi săpate şanţurile, s-au găsit mormintele sfinţilor Gurie şi Varsanufie, în ziua de 4 octombrie. Ermogen, fiind atunci mitropolit în cetatea Cazanului şi aflînd despre aceasta, a săvîrşit Sfînta Liturghie cîntînd panahida şi a mers în mănăstire cu tot soborul şi, descoperind mormîntul Sfîntului Gurie, l-a aflat plin de mir mirositor, iar trupul lui plutea deasupra mirului ca buretele, aproape întreg, numai puţin cuprins de stricăciune deasupra buzei. La fel şi veşmintele lui erau întregi şi mai curate decît cele noi. Apoi au descoperit şi mormîntul lui Varsanufie şi, de asemenea, aflară moaştele nestricate şi întregi, ca şi ale sfîntului Gurie, numai la picioare era atins puţin de stricăciune. Au mutat cinstitele lor trupuri din mormînturi în racle noi şi, făcînd slujbă deasupra gropii, au fost puse deasupra pămîntului, ca toţi cei care vor merge acolo să le vadă şi să sărute cu credinţă cinstitele lor moaşte. Îl înştiinţară apoi despre acestea pe împăratul a toată Rusia, Teodor Ivanovici, şi pe sfîntul Patriarh Iov. Auzind acestea împăratul şi prea sfinţitul Patriarh şi toată împărăteasca lor suită şi mulţimea poporului au dat slavă lui Dumnezeu care a preamărit pe sfinţii săi. Apoi împăratul dreptcredincios a poruncit să fie zidit un altar în partea de miazăzi la biserica cea mare şi acolo să se pună la vedere moaştele sfinţilor arhierei, moaşte din care izvorau tămăduiri credincioşilor, întru slava lui Dumnezeu, Celui în Treime închinat, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tot în această zi se face şi pomenirea Cuviosului Mucenic Petru, prezbiterul Capitoliei, care a pătimit pentru Hristos în Damasc. Cînd chinuitorii i-au tăiat limba, acest cuvios mucenic a vorbit mai curat; apoi a răbdat tăierea mîinii drepte şi a piciorului şi scoaterea ochilor, iar la urmă i s-a tăiat capul.

În această zi se mai face şi pomenirea Sfintei Muceniţe Domnina şi a celor două fiice ale ei, Verineia şi Proscudia, care au fost prinse de păgîni în Edesa şi au fost duse la Ierapol. Ajungînd în calea lor la un rîu, pe cînd ostaşii şedeau şi mîncau pîine, maica şi fiicele sale, socotind că este mai bine să se înece pentru dragostea lui Hristos şi să fie curate înaintea Lui, decît să cadă victime în mîinile păgînilor, au făcut degrabă rugăciune către Dumnezeu, încredinţînd Lui sufletele lor, apoi s-au aruncat în adîncul rîului şi au sfîrşit cu viaţa.

În această zi se mai face şi pomenirea Sfîntului Mucenic Audact care era din Efesul Asiei, fiind duce şi prefect al împăratului Maximin. Păgînul împărat a vrut să se căsătorească cu fiica lui Callistena, dar tatăl nu i-a dat-o, ca să nu fie batjocorită creştinătatea ei prin omul cel necurat şi urît de Dumnezeu. Pentru aceasta împăratul l-a lipsit pe Audact de cinste şi de bogăţie şi l-a gonit în Meletina şi acolo i-au tăiat capul. Callistena s-a ascuns mai întîi în Nicomidia, apoi a mers în Tracia şi a fost găzduită de o femeie pe a cărei fiică, bolnavă de ochi, a tămăduit-o prin rugăciune. Maximin a încetat din viaţă şi Lichinie a luat împărăţia. Atunci Callistena a mers la Constanţa, împărăteasa lui Lichinie, care era sora marelui Constantin şi era de credinţă creştinească şi aceleia i-a povestit toate despre sine. Împărăteasa a primit-o cu dragoste şi i-a ajutat ca să-şi ia averea părintească, jefuită de Maximin, pe care Callistena, luînd-o, a împărţit-o la săraci. Trupul tatălui său l-a adus din Asia şi a zidit o biserică în numele lui, iar ea, petrecîndu-şi restul vieţii apostoleşti, s-a dus către Domnul.

Tot în această zi se mai face şi pomenirea sfinţilor mucenici Gaie, Faust, Evsevie şi Herimon, care erau sfinţi slujitori ai Domnului, preoţi şi diaconi, ucenici ai Sfîntului Sfinţit Mucenic Dionisie, episcopul Alexandriei, a cărui pomenire va fi mîine. Aceştia au început a pătimi pentru Hristos în vremea împărăţiei lui Deciu şi şi-au sfîrşit nevoinţa muceniciei în vremea împărăţiei lui Valerian.